Antena 3 CNN Externe Mapamond Mirela, românca ajunsă în Spania ca menajeră, a obținut titlul de doctor „cum laude” în Educație

Mirela, românca ajunsă în Spania ca menajeră, a obținut titlul de doctor „cum laude” în Educație

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 18:12 04 Mar 2026 Modificat la 18:12 04 Mar 2026
mana de femeie care arunca toca spre cer
Mirela Ileana Buzica a fost prima din familia sa care a ajuns la acest nivel. Foto: Getty Images

În urmă cu câteva zile, Aula Magna a Universtății Almería a găzduit unul dintre cele mai importante momente din viața academică: ceremonia de acordare a titlului de doctor. În total, 54 de cercetători au primit oficial cel mai înalt grad universitar. Printre ei s-a aflat și Mirela Ileana Buzica, prima din familia sa care a ajuns la acest nivel, scrie lavozdealmeria.com.

Pentru Mirela, momentul nu a însemnat doar primirea unei diplome. A fost încununarea unui drum început în România și continuat în Spania, unde a ajuns fără să cunoască limba și unde, la început, a lucrat ca menajeră. În spatele reușitei stau ani de muncă, dimineți petrecute la curățenie și nopți dedicate studiului.

De la turist la imigrant

„Și tu ce o să faci acolo?”, a întrebat-o mama ei în urmă cu peste două decenii, când Mirela a decis că nu se va mai întoarce în România. Întrebarea, rostită cu teamă, i-a rămas în minte. Astăzi, răspunsul este clar: Mirela este doctor „cum laude” în Științele Educației.

A ajuns în Spania în 2004, după trei zile de drum cu autocarul. Venea dintr-o iarnă cu minus 22 de grade și a fost surprinsă de clima blândă din Almería. Inițial plănuise să stea doar în vacanță la verișoarele ei, dar a decis să rămână.

Avea 23 de ani, diplomă de Bacalaureat și nu vorbea spaniolă. Permisul de ședere era valabil trei luni, iar un plan clar nu exista. A început să lucreze la curățenie și să îngrijească persoane vârstnice, deși în România fusese angajată într-un birou. Familia nu a înțeles alegerea ei, însă Mirela a privit-o ca pe o etapă temporară.

Nu s-a resemnat. A învățat limba singură, cu dicționare și manuale primite de la o învățătoare. Dimineața muncea, după-amiaza studia. Viața ei s-a redus la această rutină.

Întoarcerea la școală

În 2009 și-a echivalat studiile. A fost nevoită să repete clasa a XII-a pentru a susține examenul de admitere la facultate. L-a promovat și a ales să urmeze Pedagogia Învățământului Preșcolar, inspirată de visul din copilărie de a deveni educatoare.

A studiat la distanță și a continuat să lucreze pentru a-și plăti taxele. După absolvire, a obținut primul post în domeniu, însă dorința de a evolua nu s-a oprit aici. S-a înscris la specializarea Educație Socială, tot la Universitatea Almería.

Programul era epuizant: serviciu între 9:00 și 17:00, apoi ore întregi de studiu. Uneori nu putea ajunge la cursuri din cauza programului, iar profesorii îi trimiteau teme suplimentare pentru a recupera. A fost reprezentantă a studenților și a obținut rezultate foarte bune.

Profesorul Luis Ortiz a încurajat-o să meargă mai departe și să urmeze un doctorat. Deși erau doar 60 de locuri și sute de candidați, media de 9,5 i-a asigurat admiterea. Au existat și voci care i-au spus că nu are nicio șansă, însă Mirela a ales să nu le asculte.

Un doctorat... personal

Tema tezei a fost educația incluzivă. Timp de trei ani a citit și a cercetat intens. Spune că o teză nu înseamnă doar un titlu, ci o contribuție reală la societate.

Drumul nu a fost lipsit de încercări. În primul an petrecut în Spania, tatăl ei s-a sinucis, un moment care a marcat-o profund. A reușit însă să transforme durerea în motivație și să continue.

Susținerea tezei a fost mai mult decât un succes academic. A fost confirmarea că decizia de a rămâne în Spania a fost cea potrivită. Astăzi, când mama ei o întreabă cu mândrie dacă este cu adevărat fiica ei, Mirela știe că fiecare sacrificiu a avut sens.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close