Una dintre cele mai mari companii exportatoare de aur din India, cu venituri anuale de 81 de miliarde de dolari, și-a plătit directorul general cu 180 de dolari pe lună. Mai mult decât atât, managerul financiar nu a mai primit niciun salariu din anul 2020. În prezent, a fost deschisă o anchetă.
Rajesh Exports, cu sediul în Bengaluru, care deține și principalul rafinător de aur Valcambi din Elveția, a raportat anul trecut venituri 7,7 trilioane de rupii, adică aproximativ 92 de miliarde dolari, scrie CNBC.
Cu toate acestea, directorul financiar nu și-a mai primit salariul din 2020, iar directorul general a fost plătit cu doar 180 de dolari pe lună.
În aceste condiții, autoritățile au deschis o anchetă, după ce Consiliul pentru Valori Mobiliare și Burse din India a constatat că 97% din veniturile companiei par „umflate”.
Autoritatea de reglementare a descris deficitul de venituri ca fiind „grav și nemaiîntâlnit” și a emis o notificare prin care solicita explicați oficiale.
„Indicatorii cheie de afaceri ai companiei au arătat abateri semnificative de la practicile comerciale normale”, a transmis instituția.
În urma anchetei s-au descoperit mai multe nereguli contabile și operaționale.
Acțiunile companiei au scăzut joi cu aproximativ 5% înainte de a atinge limita inferioară de tranzacționare impusă de bursă.
În replică, reprezentanții companiei au transmis că “nu a întocmit niciodată rapoarte eronate și că toate declarațiile sale, cifrele financiare, inclusiv veniturile, sunt adevărate și autentice”
Rajesh Exports este o companie care prelucrează aur și produce o serie de produse din metalul prețios. Firma exportă bijuterii și produse din aur din Elveția, India și Emiratele Arabe Unite.