Sute de pasageri aflați la bordul unui zbor Air France din India spre Paris nu știu când vor ajunge la destinație după ce avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență în capitala Turkmenistanului, descrisă deseori ca fiind „cel mai ciudat oraș din lume”.
Zborul Air France AF191 era programat să plece din orașul indian la ora 2:00, ora locală, luni, 12 ianuarie. O problemă tehnică a întârziat aeronava la Bengaluru timp de 21 de ore, scrie The Independent.
Boeingul 777 a decolat, în cele din urmă, la 23:22, ora locală, pentru un zbor care ar fi trebuit să dureze aproximativ 10 ore până la Paris.
Avionul a zburat fără probleme deasupra Indiei, Pakistanului și Afganistanului. Însă la patru ore de la decolare, în timp ce se afla deasupra sudului Turkmenistanului, a apărut o defecțiune la unul dintre motoare. Aeronava a coborât în altitudine și, după o oră, a aterizat pe aeroportul din Așgabat. A ajuns la terminal la 3:38, ora locală, apoi a rulat către o zonă izolată de parcare.
Pe X (fostul Twitter), un utilizator cu numele Aniket a scris: „Zborul fratelui meu, AF191, trebuia să decoleze la 2am pe 12 ian, a fost reprogramat la 10pm din cauza unor probleme tehnice și acum a fost deviat/este blocat la Așgabat, Turkmenistan. Se așteaptă să plece la 1pm pe 14 ian.
Linia de asistență Air France are 45 de minute de așteptare și nu oferă răspunsuri clare. Dacă aeronava are probleme, trebuie să caute urgent alternative, să asigure siguranța pasagerilor și să găsească o modalitate prin care să ne putem conecta cu familia.”
Turkmenistan are reguli stricte de viză, care cer o scrisoare de invitație emisă de un agent de turism autorizat și o plată de aproximativ 50 de dolari (37 de lire). Ministerul britanic de Externe adaugă: „Toți călătorii care sosesc pe cale aeriană trebuie să facă un test Covid-19 la sosirea pe aeroportul din Așgabat, care costă 31 de dolari (23 de lire).” Plata trebuie făcută în numerar.
Un alt utilizator X, Ruthvik Ganjur, a scris: „Ce se întâmplă cu AF191 de la #BLR la #CDG? Aterizare de urgență la ASG. Nicio veste după aceea. Cum sunt ajutați pasagerii? Sunt în siguranță? Părinții mei sunt la bord. Liniile voastre de comunicații sunt inutile!!”
Serviciul de știri din aviație Airlive a relatat: „Zborul AF191 este programat să se reia reluat nu astăzi, ci miercuri la 1 pm, cu o aeronavă de rezervă. Pasagerii sunt blocați de 33 de ore în aeroport.”
Potrivit informațiilor de pe Flightradar24, o aeronavă Air France de înlocuire a plecat de pe Paris către Așgabat marți după-amiaza, pentru a prelua pasagerii. Este programată să ajungă marți seara, la 20:27, ora locală. După ce echipajul se odihnește, e posibil să plece spre Paris miercuri la ora 13:00.
Cofondatorul Lonely Planet, Tony Wheeler, a spus că Așgabat este și mai straniu decât capitala Coreei de Nord. El a scris: „Phenian a fost cu ușurință cel mai ciudat oraș pe care l-am văzut vreodată până am ajuns în Așgabat. Părea decorul unui film distopic, post-dezastru, unde clădirile sunt intacte, dar oamenii au dispărut cu toții.”
În 2018, pasagerii Air France care zburau de la Paris la Shanghai au petrecut trei zile în Siberia după ce la bord a fost detectat fum. După devierea către Irkuțk, pasagerilor li s-au confiscat pașapoartele și au fost ținuți în hoteluri.
Compania aeriană a trimis un avion de înlocuire, care, potrivit Air France, a „avut la rândul lui un incident tehnic”. În cele din urmă, o a treia aeronavă i-a dus pe pasageri din Siberia la Shanghai.