Romanii antici sunt cunoscuți pentru sistemele lor avansate de alimentare cu apă și pentru facilitățile de igienă, precum băile publice și toaletele. Totuși, primele băi construite la Pompei nu par să fi fost deloc plăcute. Potrivit unui nou studiu, acestea foloseau apă murdară și contaminată, care era înlocuită o singură dată pe zi.
„Este foarte probabil ca experiența de îmbăiere în această mică baie să nu fi fost una igienică și, prin urmare, nici prea atractivă”, a declarat autoarea principală a studiului, Gül Sürmelihindi, geoarheolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, într-un interviu acordat Live Science.
Sürmelihindi și colegii săi au analizat compușii chimici de carbonat de calciu păstrați în depunerile din Băile Republicane de la Pompei, pentru a înțelege compoziția apei folosite. Studiul a fost publicat luni, 12 ianuarie, în revista PNAS.
Băile publice reprezentau o parte esențială a culturii romane, iar pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins, s-a dezvoltat și cultura îmbăierii. La apogeul imperiului, romanii „construiau apeducte pe distanțe mari pentru a-și asigura ritualul zilnic de îmbăiere și curățare”, a explicat Sürmelihindi.
Situația era însă diferită în primele băi din Pompei, folosite aproximativ între anii 130 și 30 î.Hr., în perioada Republicii Romane. Înainte ca orașul să beneficieze de un apeduct, băile erau alimentate cu apă din fântâni și cisterne, printr-un singur mecanism de ridicare a apei, acționat de persoane înrobite.
„Apa nu putea fi reînnoită mai mult de o dată pe zi”, a spus Sürmelihindi. „În acest context, mă aștept ca apa să fi fost mai puțin curată, mai ales înainte de a fi schimbată”.
Pentru a determina compoziția apei din acea perioadă, cercetătorii au analizat mostre de carbonat de calciu, un mineral care se formează atunci când ionii de calciu din apa dură reacționează cu ionii de carbonat, ducând la apariția calcarului. Acesta este un depozit dur, albicios, asemănător celui care se formează în ceainice sau țevi.
Analiza a arătat o scădere accentuată a izotopilor de carbon între sursa de apă și bazinele încălzite în care se îmbăiau oamenii. Cele mai scăzute valori au fost identificate în zonele de scurgere, ceea ce indică faptul că principala cauză a fost „introducerea carbonului organic provenit din activitatea microbiană și din deșeurile umane, precum transpirația, sebumul, urina și uleiurile de baie”, au scris cercetătorii.
„Aceste băi erau o experiență pe care nu o mai întâlnim astăzi”, a spus coautorul studiului, Cees Passchier, tot de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz. „Oamenii nu foloseau săpun, ci ulei de măsline, pe care îl aplicau pe piele și apoi îl răzuiau împreună cu murdăria, iar o parte din acest ulei ajungea în apă”.
Apa din bazinele încălzite ale Băilor Republicane prezintă „un nivel ridicat de contaminare cu deșeuri umane”, ceea ce sugerează că nu era schimbată regulat și oferea „condiții igienice precare pentru cei care se îmbăiau la Pompei”, au concluzionat cercetătorii.
Echipa a analizat și contaminarea cu metale grele. În Băile Republicane au fost identificate niveluri ridicate de plumb, un element toxic care ajungea în apă prin sistemul de țevi din plumb al complexului. În timp, însă, depunerile de carbonat de calciu pe interiorul țevilor ar fi redus cantitatea de plumb din apă.
Nu este clar dacă apa tulbure și murdară îi descuraja pe oameni să folosească băile.
„Toată lumea se amesteca în băi, indiferent de clasa socială, iar prețul era mic”, a spus Passchier. Totuși, dacă apa ar fi fost cu adevărat respingătoare și urât mirositoare, băile nu ar fi avut clienți. „Probabil că oamenii nu petreceau mult timp în bazinele calde, care erau mici, ci mai degrabă stăteau în aerul cald al băii, discutând între ei”, a adăugat el.
Ştiri video recomandate
