Antena 3 CNN Externe Mapamond Suedia oferă cinci insule gratuit pentru un an. Care sunt condițiile

Suedia oferă cinci insule gratuit pentru un an. Care sunt condițiile

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 16:00 01 Mar 2026 Modificat la 16:00 01 Mar 2026
insula suedia cu trei caiace getty images
Cei selectați vor primi titlul oficial de „părinți ai insulei” și vor avea dreptul să folosească insula timp de un an. Foto: Getty Images

Ceea ce până acum părea un privilegiu rezervat miliardarilor cu iahturi luxoase devine accesibil și turiștilor obișnuiți. O țară cu o coastă spectaculoasă și zeci de mii de insule le propune aventurierilor o experiență rară: să devină „părinți” ai propriei insule, pentru o perioadă limitată. Nu este vorba despre șampanie și servitori personali, ci despre foc de tabără, liniște și natură în forma ei autentică, scrie bild.de.

Este vorba despre Suedia, care are nu mai puțin de 267.570 de insule, mai multe decât orice alt stat din lume. Cinci dintre acestea sunt oferite acum, temporar, câștigătorilor unei campanii inedite.

Cei selectați vor primi titlul oficial de „părinți ai insulei” și vor avea dreptul să folosească insula timp de un an. Pot campa, înota și invita prieteni, fără să plătească nimic. Există însă reguli clare: numele insulei nu poate fi schimbat, iar dreptul suedez de acces public la natură – „Allemansrätten” – rămâne valabil. Asta înseamnă că și alți oameni pot ajunge pe insulă, atât timp cât respectă mediul și nu îi deranjează pe ceilalți.

Ce insule sunt incluse în campanie

În competiție sunt incluse insulele Medbådan, Storberget, Tjuvholmen, Sklötbådan și Marsten. Inițiativa aparține organizației de turism Visit Sweden, în colaborare cu autoritatea de stat Statens fastighetsverk (SFV), care administrează proprietăți publice. Câștigătorii vor primi și o diplomă oficială care atestă statutul lor temporar.

Cine nu poate participa

Există însă și o condiție surprinzătoare: miliardarii nu sunt acceptați în competiție. Organizatorii explică pe site-ul oficial că inițiativa pornește de la ideea că adevărata fericire nu este neapărat legată de avere. Conceptul de „lux” este reinterpretat ca simplitate, liniște și libertate în mijlocul naturii, nu ca opulență materială.

Cum te poți înscrie

Cei interesați trebuie să trimită un videoclip de un minut în care să explice de ce își doresc să adopte o insulă. Participanții trebuie să aibă minimum 18 ani. Organizatorii acoperă transportul dus-întors pentru două persoane până în Suedia, însă ultimul segment al călătoriei, până la insulă, va trebui parcurs de câștigători, cu barca sau caiacul.

Înscrierile sunt deschise până pe 17 aprilie 2026, iar noii „proprietari” temporari ai insulelor vor fi anunțați în mai 2026.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close