Antena 3 CNN Externe Mapamond Un râu de lângă graniţa franco-elveţiană a dispărut din cauza secetei: „E un peisaj lunar şi asta e trist”. Localnicii sunt disperați

Un râu de lângă graniţa franco-elveţiană a dispărut din cauza secetei: „E un peisaj lunar şi asta e trist”. Localnicii sunt disperați

A.O.
3 minute de citit Publicat la 19:59 10 Iul 2026 Modificat la 20:00 10 Iul 2026
râul daubs secat
„Nu mai este Haut-Doubs pe care îl cunoaştem”, au spus fermierii. Foto: Profimedia Images

Pe o distanţă de câţiva kilometri, au mai rămas doar stânci şi pietre: în apropiere de graniţa franco-elveţiană, râul Doubs a dispărut complet. Este cel mai grăitor semnal al secetei care afectează în prezent Franța. Localnicii se tem că vor rămâne fără sursa lor de alimentare cu apă, iar fermierii spun că animalele sunt slăbite de lipsa ploii, relatează Agerpres. 

Departamentul francez în care se află râul Doubs este sub „alertă sporită” de secetă severă, potrivit AFP. 

„Doubs curge până la Arcon”, un sat cu 1.000 de locuitori, situat la altitudinea de 800 de metri, „dar apoi peisajul devine deşertic”, a declarat alarmat Fabien Henriet, primarul din acea localitate.

Râul „reapare mult mai departe, lângă micul sat Morteau, datorită unor izvoare subterane”, a continuat edilul francez. „E un peisaj lunar şi asta e trist. Aş vrea să nu mai văd acest peisaj”, a adăugat el.

Pe platoul Haut-Doubs, la marginea munţilor Jura, natura carstică a solului, cu numeroasele falii şi cavităţi ale sale, îi permite apei să se infiltreze cu uşurinţă în subsol şi să dispară de la suprafaţă. Localnicii sunt obişnuiţi, aşadar, cu perioadele în care nivelul apei este scăzut, dar un debit zero, care lasă albia râului complet uscată, constituie un motiv de îngrijorare.

„Înainte, acest lucru putea să se petreacă în luna august, dar acum se întâmplă mai devreme, pe o distanţă mai lungă şi fenomenul e mai accentuat”, a remarcat Fabien Henriet

Rezervele de apă sunt la limită

Dincolo de impactul asupra peisajelor şi biodiversităţii, seceta are numeroase consecinţe, începând cu perturbarea alimentării cu apă a locuitorilor şi a companiilor.

La Maisons-Du-Bois-Lievremont, Olivier Masson urmăreşte cu atenţie nivelul rezervoarelor de mai multe săptămâni, pentru a evita întreruperile serviciului de alimentare cu apă.

„A fost la limită. Fabrica de brânzeturi nu ar mai fi putut funcţiona - mai erau doar trei ore până în acel punct - dacă nu am fi observat scăderea nivelului apei”, a declarat acest tehnician de întreţinere, care urmăreşte constant alertele de pe telefon şi merge foarte des să verifice contoarele, inclusiv noaptea şi în weekend.

„Trebuie să jonglezi cu vanele, pentru ca toată lumea să fie alimentată cu apă. Este o meserie”, a spus el. 

„Şi atunci când rezervele sunt cu adevărat pe sfârşite, când nu mai facem faţă, cumpărăm apă" dintr-o comună situată la circa 20 de kilometri. „Am făcut asta săptămâna trecută, dar nu prea ne place - şi nici lor, pentru că şi rezervele lor sunt la limită”, a adăugat el.

Costuri mai mari pentru localnici

În alte zone din aceeaşi regiune, două comune sunt alimentate cu apă cu ajutorul unor camioane-cisternă de 30 de metri cubi în ultimele două săptămâni, un serviciu care are totuşi un cost (300 de euro / camion).

„Este o situaţie de urgenţă. osturile cresc repede. Şi, dacă acest lucru va continua, vor fi şi alte comune afectate, a declarat Anthony Merique, vicepreşedintele Asociaţiei comunelor din Doubs, responsabil cu apa.

De asemenea, comunele se tem de scăderea veniturilor obţinute din exploatarea pădurilor: seceta favorizează dezvoltarea gândacilor-de-scoarţă, insecte care fac ravagii în pădurile de pin şi de molid.

„De câţiva ani încoace aveam mai puţine pagube, dar cu un an precum acesta, ne temem că totul va începe din nou. Şi vom putea să vedem efectele abia în primăvara viitoare”, a declarat Anthony Merique.

Agricultorii sunt şi ei afectaţi de deficitul de precipitaţii - o scădere de 55% în raport cu media regională din luna iunie - şi care va continua în luna iulie, potrivit Meteo-France. Uscate, pajiştile au îngălbenit, iar fermierii trebuie să îşi aducă animalele în grajduri pentru a le hrăni.

„Am început să consumăm stocurile de furaj pentru iarnă, toate fermele din zonă sunt în aceeaşi situaţie”, a declarat Patrice Glasson, un producător din acest sector de activitate.

„De o săptămână încoace ne-am dat seama că nu vom avea stocuri”, a continuat acest crescător de animale, care se declară îngrijorat pentru sănătatea celor celor 40 de vaci şi 50 de juninci ale sale pe fondul valurilor de căldură.

„Sunt slăbite, le lipseşte energia. În urmă cu o lună, obţineam 25 de litri de lapte pe zi de la fiecare vacă; astăzi, am ajuns la 19 sau chiar 18”, a adăugat el.

„Nu mai este Haut-Doubs pe care îl cunoaştem”, a concluzionat el, descurajat. Canicula din 2003 marcase deja un punct de cotitură, „dar anul acesta este şi mai grav”, a adăugat el.

Franța nu este singura țară europeană care se confruntă cu astfel de fenomene extreme. Ungaria se teme, de asemenea, că va rămâne fără al treilea cel mai mare lac al țării.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close