Un caz recent din Olanda a stârnit dezbateri aprinse despre limitele dreptului la muncă și libertatea religioasă. Un tânăr de 21 de ani, specialist în sisteme informatice, s-a angajat la 1 iunie 2025 într-o companie care oferă suport tehnic la distanță. După numai două zile, a rămas fără loc de muncă, scrie blic.rs.
Nu o greșeală profesională i-a adus concedierea, ci un gest considerat controversat.
În timpul prezentării inițiale, coordonatoarea echipei i-a întins mâna pentru a-l saluta. Tânărul a refuzat să dea mâna, explicând că decizia sa are la bază convingeri religioase profunde.
Contract reziliat în aceeași zi
Atmosfera s-a tensionat imediat, iar reacția companiei a fost rapidă. Deși tânărul a trimis un e-mail în care și-a explicat poziția, în aceeași după-amiază i-a fost reziliat contractul. Motivul invocat oficial: „neîndeplinirea așteptărilor companiei”.
Tânărul a contestat decizia în fața tribunalului muncii, susținând că a fost discriminat pe criterii religioase. Judecătorii au trebuit să analizeze dacă regulamentul intern al firmei poate prevala asupra dreptului constituțional la libertate religioasă.
Potrivit instanței, concedierea a fost ilegală și disproporționată. Judecătorii au subliniat că activitatea sa presupunea lucrul cu sisteme informatice de la distanță, fără a necesita contact fizic cu colegii sau clienții. Prin urmare, refuzul de a da mâna nu afecta în niciun fel îndeplinirea atribuțiilor profesionale.
De asemenea, instanța a remarcat un aspect procedural important: evaluarea performanței unui angajat după doar 48 de ore este lipsită de fundament. În opinia judecătorilor, refuzul salutului a fost folosit ca pretext pentru îndepărtarea unui angajat perceput ca „diferit”, ceea ce echivalează cu discriminare.
Despăgubiri de 34.000 de euro
Compania a fost obligată să plătească despăgubiri în valoare de 34.000 de euro, sumă care acoperă atât prejudiciul material, cât și pe cel moral.
Hotărârea transmite un semnal clar angajatorilor: respectarea diferențelor culturale și religioase nu este opțională, ci o obligație legală.
Judecătorul a subliniat că niciun angajat nu ar trebui pus în situația de a alege între credința sa și locul de muncă, iar demnitatea umană trebuie să rămână un principiu fundamental în orice mediu profesional.
Cazul a redeschis în Europa discuția despre cât de departe pot merge angajatorii în a impune norme de conduită care intră în conflict cu valorile religioase ale angajaților și unde se află granița dintre cerințele profesionale legitime și discriminare.