Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a declarat la Antena 3 CNN că, în opinia sa, Guvernul Bolojan are competențe juridice restrânse după demisia miniștrilor PSD, iar adoptarea unor ordonanțe de urgență ar încălca Constituția. Fostul ministru al Justiției a mai spus că, odată cu retragerea miniștrilor PSD din Executiv, s-a schimbat compoziția politică a Guvernului, fiind necesar un nou vot de încredere în Parlament.
Tudorel Toader a spus că trebuie făcută o distincție între momentul în care un ministru este remaniat și cel în care mai mulți miniștri dintr-un partid aflat într-o coaliție de guvernare se retrag.
„Adevărat este că n-avem jurisprudența Curții care să dezlege situația în care se schimbă structura, compoziția politică a guvernului și întrebarea este ce e de făcut.
În opinia mea, trebuie să pornim de la următoarea distincție foarte simplă și foarte clară: distincția dintre remanierea pură și simplă când pleacă un ministru sau e demis, un ministru, doi-trei, premierul propune, președintele emite decret-denumire, depune jurământul și intră în formația guvernamentală și cealaltă situație, cea în care ne aflăm.
Situația în care se retrag, își dau demisia toți miniștrii unui partid din arcul guvernamental și atunci guvernul acela care a rămas rămas și fără încrederea Parlamentului, votul cu care a fost investit.
Articolul 85, alineatul trei din Constituție, spune limpede că președintele nu poate emite decretele de numire a miniștrilor în locul celor care au demisionat schimbând structura da, decât după votul de încredere al Parlamentului. Aici e deosebirea”, a explicat fostul judecător la CCR.
Totuși, fostul ministru al Justiției a atras atenția că ceea ce este și mai important este chestiunea puterilor pe care le are în prezent acest Guvern. În opinia sa, Guvernul Bolojan are în acest moment capacitate juridică redusă și nu poate adopta ordonanțe de urgență fără să încalce Constituția.
„Problema este alta. 45 de zile interimatul. Dar, este un interimat cu competențe, putere juridică deplină sau un interimat cu capacitate juridică redusă?
Eu cred că este un interimat cu capacitate juridică restrânsă, din moment ce ai pierdut votul de încredere al Parlamentului. Și în felul ăsta e și un temei de a grăbi Guvernul să meargă la Parlament să primească votul de investitură, de încredere și să-și redobândească deplinele competențe.
Poate să adopte, dar eu cred că adoptă ordonanță cu încălcarea prevederilor constituționale. Există mecanismul ăsta de reglare a echilibrelor între puterile statului și Parlamentul, văzând că Guvernul nu-i vine să-i ceară votul de încredere, poate depune moțiunea de cenzură. Bun, înțeleg că politic, strategia este de evitare a moțiunii de cenzură”, a mai spus Tudorel Toader.
România a intrat într-o criză politică majoră de luni, 20 aprilie, când PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan și i-au dat un ultimatum ca să demisioneze.
Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile, joi, la Palatul Victoria. PSD a transmis că demisiile miniştrilor social-democraţi reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul prim-ministrului Ilie Bolojan, transmiţând că acest lucru înseamnă că acesta nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcţia de conducere a Guvernului României.
Nicușor Dan încearcă să medieze criza politică prin consultări la Cotroceni, la care nu au fost invitate însă și partidele din Opoziție. O nouă rundă de negocieri va avea loc săptămâna viitoare.