Un bărbat din sudul Germaniei a câștigat 44 de milioane de euro la loterie, devenind al patrulea cel mai mare câștigător individual din istoria jocului 6 din 49. Acesta a mărturisit că a ales să păstreze secret față de soția timp de câteva zile.
Biletul a fost jucat în data de 25 martie și tot atunci a fost declarat câștigător. Bărbatul nu știa însă cui aparține biletul câștigător.
Pentru că a fost o participare anonimă, câștigătorul a trebuit să contacteze administrația loteriei de stat și a cazinourilor pentru a-și revendica premiul, potrivit presei internaționale.
Ulterior, după ce a aflat că a câștigat, acestuia nu i-a venit să creadă.
„Joc acest bilet de câțiva ani”, a spus bărbatul. „De fiecare dată când îl verific la agenția loto, spun: «Tot nu am câștigat marele premiu? Atunci continui să joc»”, a mai adăugat acesta.
Acesta susține că a avut nevoie de timp să realizeze că într-adevăr a câștigat.
„Când am văzut suma câștigată, m-am gândit doar: Nu! Nu poate fi adevărat! Erau atât de multe cifre, abia le puteam citi”, a mai adăugat el.
De asemenea, bărbatul a ales să-i ascundă soției sale că a câștigat la loterie. El a susținut că și-a dorit să împărtășească vestea abia după ce va vedea banii în contul său.
„O să cred când văd banii în cont”, a spus el.
Întrebat ce vrea să facă mai departe cu banii, el a spus că: „Am câteva idei, dar o să îmi iau timp să mă gândesc.”