Ceva ciudat se petrece de câteva luni în lumea cărţilor la mâna a doua. Librarii independenţi au început să observe un tipar straniu de comenzi: sute şi mii de romane de-ale lor ajung, dintr-odată, expediate către depozite aflate la mii de kilometri distanţă, scrie BBC.
Într-o săptămână obişnuită, Stuart Manley, de la librăria Barter Books din Northumberland (Anglia), vindea două-trei mii de cărţi. Recent însă, o singură comandă în vrac, venită de la o companie din Canada, a fost cât ceea ce el vindea, de regulă, într-o săptămână întreagă.
Spune că „nu a mai văzut aşa ceva în 30 de ani de când e în comerţul cu cărţi la mâna a doua”.
Şi nu e singurul. Librari din toată lumea au raportat comenzi uriaşe la fel de neobişnuite. Niciunul dintre ei nu ştie, de fapt, unde ajung, în final, cărţile.
Bănuiala este însă că nu sunt cumpărate pentru cititori pasionaţi de peste hotare, ci pentru cu totul altceva, la fel de „flămând” după informaţie nouă: inteligenţa artificială.
Bătălia din instanţă pe marginea cărţilor
Ideea că acest val de vânzări ar fi provocat de creşterea explozivă a inteligenţei artificiale porneşte de la o hotărâre judecătorească din Statele Unite.
În 2025, un judecător a decis că folosirea cărţilor cumpărate în acest fel pentru a antrena programe de inteligenţă artificială nu încalcă legea americană a drepturilor de autor.
Decizia a venit în urma unui proces intentat companiei de inteligenţă artificială Anthropic de către trei autori. În motivarea sa, judecătorul William Alsup a spus că modul în care Anthropic a folosit cărţile autorilor a fost „extrem de transformativ” şi, prin urmare, permis de legea americană.
Când documentele procesului au fost făcute publice luna trecută, a ieşit la iveală şi că, în procesul de antrenare a chatbotului Claude, dezvoltat de Anthropic, unele cărţi erau distruse.
„Claude este antrenat pe un amestec de date disponibile public, seturi de date achiziţionate comercial şi date pe care le generăm noi înşine”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Acesta a insistat că achiziţionarea de cărţi pentru antrenament este o practică folosită pe scară largă în întreaga industrie a inteligenţei artificiale.
„Niciunul dintre programele noastre de achiziţie de date nu cumpără şi nu distruge cărţi rare sau de anticariat”, a adăugat el.
Cu toate acestea, ideea că unele cărţi ajung la reciclat provoacă nelinişte.
David Tobin, care conduce librăria Walden Books din nordul Londrei, a avut şi el parte de vânzări neobişnuite.
„Într-un fel, e foarte plăcut să vinzi unele dintre aceste titluri care nu s-au mai vândut de mulţi ani, dar ar fi trist dacă, în cele din urmă, ar fi distruse”, spune el.
Scanarea „distructivă”
Documentele legate de procesul Anthropic au dezvăluit că proiectul de „digerare” a cărţilor vechi era numit, în comunicările interne ale companiei, „Project Panama”.
Din documente reieşea că scopul companiei era să „scaneze distructiv toate cărţile din lume”.
Scanarea distructivă înseamnă trimiterea cărţilor către locuri unde pot fi digitalizate la scară industrială. Procesul presupune, printre altele, îndepărtarea cotorului cărţii, astfel încât toate paginile să poată fi scanate rapid – iar ce rămâne este apoi reciclat.
„În jurul acestui «Project Panama» pluteşte mult mister”, spune Manley, de la Barter Books. „Numele îmi e nou, dar realitatea din spatele proiectului nu, şi a fost subiect de multe discuţii pe forumurile librarilor”.
El nu are certitudinea că propriile cărţi sunt cumpărate pentru acest proiect sau pentru altele similare, ale altor companii de inteligenţă artificială. Dar spune că e greu de explicat, de altfel, logica vânzărilor, care par întâmplătoare, „fără nicio noimă”.
Comenzile au variat de la texte obscure în latină, până la romane cu cowboy.
Experţii spun că tocmai această diversitate de subiecte indică inteligenţa artificială, întrucât textele neobişnuite şi rare ar putea oferi material proaspăt pentru a îmbunătăţi antrenarea modelelor lingvistice mari (large language models) – tehnologia din spatele instrumentelor de inteligenţă artificială generativă, precum chatboturile.
Profesoara Emily Hudson, specialistă în proprietate intelectuală la Universitatea Oxford, spune că legile privind drepturile de autor din Marea Britanie sunt diferite de cele din Statele Unite.
„Punctul de plecare, în Marea Britanie, este că toate aceste acte de copiere – crearea bibliotecii de antrenament şi antrenarea propriu-zisă – necesită permisiunea deţinătorului drepturilor de autor”, spune ea.
Dileme etice
Pentru librari, situaţia ridică o dilemă.
Ideea că unele cărţi sunt distruse îi face să se simtă incomod – chiar dacă recunosc că nu orice titlu merită neapărat salvat.
„Un text academic recent, publicat în doar 100 de exemplare, dintre care 75 se află deja în biblioteci, poate fi foarte rar pe piaţă – dar poate nu e o mare pierdere dacă un exemplar este distrus”, spune Derek Walker, proprietarul librăriei McNaughtan's din Edinburgh. „Dar avem, şi am vândut, cărţi care sunt, de exemplu, singurul exemplar cunoscut care a supravieţuit dintr-o ediţie din secolul al XVIII-lea. Ar fi o problemă mult mai serioasă dacă una ca aceasta ar fi cumpărată ca să fie distrusă, după ce a rezistat atâta timp”.
Pe de altă parte, Manley spune că reciclarea cărţilor este o soluţie bună pentru multe titluri pe care publicul nu le mai vrea pe rafturi – mai ales când vine la pachet cu un plus de vânzări.
„Unii ar putea avea reţineri de ordin etic legate de locul unde ajung cărţile şi de faptul că sunt distruse”, spune el. „Dar lumea nu mai are nevoie de cinci milioane de exemplare din «Codul lui Da Vinci». Am avut cărţi pe care le-am ţinut la vânzare pe internet timp de 20 de ani şi care nu s-au vândut până acum”.
