O condamnare la CEDO i-a făcut pe parlamentarii francezi să modifice Codul civil ca să statueze explicit că nu există așa numitele „drepturi conjugale”, iar căsătoria nu reprezintă o obligație pentru a întreține relații sexuale pentru niciuna dintre persoanele implicate. Deși „drepturile conjugale” sunt un concept medieval, au fost judecători francezi care au considerat refuzul relațiilor intime drept temei pentru divorț „din culpă”, considerând astfel femeile vinovate de destrămarea căsniciei, relatează BBC.
Un proiect de lege aprobat miercuri în Adunarea Națională introduce o clauză în Codul civil care precizează clar că „comuniunea de viață” nu creează o „obligație de relații sexuale”.
Legea propusă face astfel imposibilă folosirea lipsei relațiilor sexuale ca argument într-un divorț bazat pe culpă. Deși este puțin probabil să aibă un impact major în instanțe, susținătorii speră că legea va contribui la descurajarea violului marital.
„Prin faptul că permitem ca un asemenea drept sau obligație să persiste, ne dăm colectiv acordul pentru un sistem de dominație și prădare al soțului asupra soției. Căsătoria nu poate fi o bulă în care consimțământul pentru sex este considerat definitiv și valabil pe viață”, a declarat inițiatoarea proiectului de lege, deputata ecologistă Marie-Charlotte Garin.
Divorț „din culpă” pe motiv că soțiile au refuzat relațiile intime
Legea va elimina o ambiguitate care a persistat, deși nu există nicio mențiune explicită a „obligației conjugale” în vreun text juridic.
În prezent, Codul civil francez definește îndatoririle căsătoriei drept „respect, fidelitate, sprijin și asistență” și menționează că soții se angajează într-o „comunitate de viață”.
Nicăieri în texte nu apare termenul „conjugal”, adică sexual, ca drept. Originile acestei noțiuni se află în dreptul canonic medieval.
Cu toate acestea, judecătorii din procesele moderne de divorț au interpretat uneori în mod larg conceptul de „comuniune de viață”, incluzând și relațiile sexuale.
Într-un caz celebru din 2019, un bărbat a primit un divorț „din culpă”, după ce judecătorii au admis argumentul acestuia că femeia a refuzat să întrețină relații sexuale cu el timp de mai mulți ani, astfel că ea a fost considerată vinovată de separare.
Femeia a dus ulterior cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care anul trecut a condamnat Franța pentru faptul că permite ca refuzul relațiilor sexuale să constituie temei pentru un divorț din culpă.
Decizia a fost salutată ca un progres important de către activiștii femininiști.
Hotărârea CEDO a făcut, în practică, imposibil ca un judecător francez de divorț să mai pronunțe o decizie similară, motiv pentru care noua lege este concepută în principal ca o clarificare, schimbarea fiind puțin probabil să aibă un impact major asupra instanțelor.
Activiștii pentru drepturile femeilor spun că ideea că soțiile ar avea o „datorie” de a accepta relații sexuale cu soții lor persistă în anumite segmente ale societății și trebuie confruntată.
Cazul Pelicot a schimbat definiția violului în Franța
Procesul de la Mazan din 2024, în care Gisèle Pelicot, drogată și inconștientă, a fost violată în mod repetat de bărbați invitați de soțul ei, este considerat emblematic. Mai mulți inculpați au declarat că au presupus că a consimțit la violuri, deoarece soțul ei le-a dat permisiunea.
În Franța, ca și în majoritatea celorlalte țări, violul marital este acum prevăzut în lege, în timp ce înainte de 1990 bărbații puteau susține că mariajul implica consimțământul.
Din noiembrie anul trecut, definiția legală a violului în Franța a fost extinsă pentru a include explicit noțiunea de lipsă a consimțământului.
Anterior, violul era definit ca un act sexual comis prin „violență, constrângere, amenințare sau surprindere”. În prezent, este considerat viol orice act în care nu există un consimțământ „informat, specific, anterior și revocabil”. Tăcerea sau lipsa unei reacții nu echivalează cu consimțământul, prevede legea.
Ştiri video recomandate
