Parlamentul Franței a votat pentru includerea noțiunii de consimțământ în definiția legală a violului, într-o decizie istorică inspirată de cazul de viol în masă al lui Gisèle Pelicot. Modificarea, care mai trebuie promulgată de președintele Emmanuel Macron, va aduce legislația franceză în linie cu cea a multor altor țări europene, scrie The Guardian.
În prezent, codul penal francez definește violul ca orice act de penetrare sexuală comis prin „violență, constrângere, amenințare sau surprindere”. Legea nu menționează explicit consimțământul.
După modificare, articolul va defini violul sau agresiunea sexuală drept „orice act neconsimțit”. Consimțământul va trebui să fie „informat, specific, exprimat în prealabil și revocabil” și „nu poate fi dedus doar din tăcerea sau lipsa de reacție a victimei”.
Textul păstrează și definiția anterioară, precizând: „Nu există consimțământ atunci când actul sexual este comis prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere, indiferent de natura acestora”. Modificarea include și actele de penetrare orală sau anală, care nu erau menționate expres în lege, dar erau deja recunoscute în jurisprudență.
Proiectul de lege fusese adoptat săptămâna trecută de Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului, cu o largă majoritate - doar deputații de extremă dreapta au votat împotrivă. Miercuri, Senatul a aprobat, la rândul său, modificarea: 327 de voturi „pentru” și 15 abțineri, fără niciun vot împotrivă.
După vot, Marie-Charlotte Garin, deputată ecologistă care a militat pentru această schimbare, a declarat: „Când e nu, e nu. Când nu e nu, asta nu înseamnă da. Iar când e da, trebuie să fie un da real. A ceda nu va mai fi niciodată considerat consimțământ”.
Totul a pornit de la cazul Pelicot
Inițiativa legislativă a fost impulsionată de procesul de anul trecut al fostului soț al lui Gisèle Pelicot și al altor 50 de bărbați condamnați pentru viol sau abuz sexual. Timp de aproape un deceniu, Dominique Pelicot și-a drogat soția până la o stare aproape comatoasă și a invitat necunoscuți, cunoscuți pe forumuri online, să o violeze și să o abuzeze în propria lor locuință.
Toți inculpații au fost condamnați, iar unul dintre ei, care făcuse apel, și-a văzut condamnarea confirmată la începutul acestei luni. Cazul a scos la iveală o zonă gri din legislația franceză: mai mulți dintre acuzați au susținut că nu sunt vinovați de viol, crezând că femeia era adormită și că participau la un „joc” sexual consensual.
Catherine Le Magueresse, juristă și susținătoare a noii legi, a afirmat că modificarea va încuraja tinerii „să reflecteze la reciprocitatea dorinței”.
Disputa privind sensul consimțământului
Mulți francezi au argumentat însă că problema consimțământului este una falsă și că violul trebuie privit nu ca un act sexual consensual sau neconsensual, ci ca un act de prădare. Ei avertizează că accentul pus pe consimțământ poate muta din nou atenția de la agresor spre victimă.
„Consimțământul este o falsă problemă. El pune din nou accentul pe victimă, nu pe violator”, a spus Anne-Cécile Mailfert, fondatoarea Fondation des Femmes, în timpul procesului Pelicot de anul trecut. „Ceea ce cerem este o lege completă împotriva violenței sexuale, care să combată impunitatea tolerată de instituțiile noastre, inclusiv prin anchetarea sistematică a plângerilor de viol, interzicerea investigațiilor privind trecutul sexual al victimei și printr-un cadru legal care să ofere mijloace reale de protecție a victimelor”.
Avocatul lui Gisèle Pelicot, Antoine Camus, și-a exprimat și el rezervele față de includerea consimțământului în definiția legală, avertizând că schimbarea ar putea „avea efectul invers” și să se întoarcă împotriva victimelor.
„Ce înseamnă, de fapt, consimțământul într-un context sexual? Se referă la orice act sexual sau doar la unul anume? Definiția actuală a violului nu este perfectă, dar are meritul de a evita această capcană”, declara el anul trecut.
Ştiri video recomandate
