Antena 3 CNN Externe Prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj a avut loc în Marea Neagră. Anunțul Ucrainei

Prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj a avut loc în Marea Neagră. Anunțul Ucrainei

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 08:31 13 Sep 2026 Modificat la 08:32 13 Sep 2026
drona navala
Evenimentul vine în contextul în care războiul din Ucraina a devenit din ce în ce mai automatizat. FOTO: Captură video/X

Ucraina susține că în Marea Neagră a avut loc prima confruntare navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj uman. Potrivit unei postări publicate pe X, o dronă maritimă ucraineană Sargan 3000 ar fi distrus o dronă navală rusească într-un schimb de focuri pe mare.

Conform postării citate, o dronă de suprafață ucraineană Sargan 3000, aflată în dotarea Marinei Ucrainei și echipată cu o stație de armament telecomandată Protector RWS cu mitralieră de 12,7 mm, a angajat în luptă o dronă navală rusească.

Drona ucraineană a deschis focul și a distrus ambarcațiunea fără pilot aparținând Rusiei.

Postarea mai susține că incidentul reprezintă „prima confruntare cunoscută în luptă între două nave maritime fără echipaj”.

Evenimentul vine în contextul în care războiul din Ucraina a devenit din ce în ce mai automatizat. Ucraina a transportat în această vară pentru prima dată un robot cu ajutorul unei drone navale, ducând dispozitivul pe teritoriu controlat de Rusia.

Dronele terestre joacă un rol tot mai important în efortul de război al Ucrainei, fiind folosite pentru transportarea proviziilor, evacuarea militarilor răniți, deminare și îndeplinirea unor misiuni de luptă fără a pune în pericol viața soldaților.

Armata ucraineană a publicat imagini în premieră de la un asalt asupra pozițiilor ruse realizat de către roboți tereștri echipați cu mitraliere grele.

Mai multe tipuri de drone de atac au fost folosite în atac, a precizat în iulie „Artem”, comandanatul batalionului de drone al regimentului: roboți tereștri, înarmați cu mitraliere americane de calibrul 12,7 mm, drone FPV, precum și drone aeriene folosite pentru cercetare și dirijarea focului.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close