Antena 3 CNN Externe Prima reacție a lui Putin după atacurile asupra Iranului și uciderea lui Khamenei: A fost un „om de stat remarcabil”

Prima reacție a lui Putin după atacurile asupra Iranului și uciderea lui Khamenei: A fost un „om de stat remarcabil”

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 13:01 01 Mar 2026 Modificat la 13:01 01 Mar 2026
putin si khamenei
Prima reacție a lui Putin după atacurile asupra Iranului și uciderea lui Khamenei. FOTO: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin a numit eliminarea liderului suprem al Iranului Ali Khamenei o „crimă cinică”, acestea fiind primele sale comentarii oficiale despre atacurile americano-israeliene asupra Iranului și atacurile Teheranului de după, a relatat agenția media de stat rusă TASS.

Liderul rus a descris moartea ayatollahului Ali Khamenei drept o crimă care a încălcat „toate normele moralității umane și ale dreptului internațional”, potrivit TASS.

Putin a spus că Khamenei va fi ținut minte în Rusia ca un „om de stat remarcabil”.

Moscova și Teheranul sunt de mult timp aliați cheie.Iranul a ajutat militar Rusia, inclusiv cu drone și rachete balistice și a ajutat Moscova să construiască o fabrică de producție de drone, în contextul războiului său împotriva Ucrainei.

Ministrul rus de externe a condamnat sâmbătă atacurile americane și israeliene asupra Iranului, numindu-le un „pas nechibzuit” și un „act neprovocat de agresiune armată”.

Vladimir Putin și-a exprimat condoleanțele președintelui iranian Masoud Pezeshkian pentru moartea liderului suprem al Iranului,  Ali Khamenei, conform TASS,

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close