Un pilot american de avioane de vânătoare foarte experimentat a fost arestat şi inculpat miercuri pentru că a antrenat armata chineză să lupte cu avioanele americane, a anunţat la Washington Departamentul Justiţiei, care acuză o "trădare", relatează AFP, conform Agerpres.
Ofiţerul forţelor aeriene în vârstă de 65 de ani a fost arestat în Indiana, în centrul ţării, după peste doi ani petrecuţi în China, potrivit actului de acuzare. Instruirea unei armate străine fără autorizaţie este interzisă de legea americană.
Gerald Brown a fost pilot de F-16 şi de alte aparate timp de 24 de ani în cadrul forţelor americane. El a fost comandant de unitate, a condus misiuni de luptă şi a lucrat ca instructor.
Retras din serviciul activ în 1996, el a lucrat de atunci în sectorul privat şi era instructor pe simulator de F-35, avionul de vânătoare cel mai modern al armatei americane.
Justiţia americană îi reproşează că a intrat în contact în 2023 cu un chinez, căruia i-a vorbit despre dorinţa sa de a instrui piloţi ai armatei chineze în operaţiuni de luptă.
Încă din prima zi a sosirii sale în China în decembrie 2023, el a răspuns timp de trei ore la întrebări ale autorităţilor chineze despre forţele aeriene americane, apoi a rămas peste doi ani în ţară.
"Gerald Brown, un fost pilot instructor pe F-35 Lightning II care avea decenii de experienţă la comanda avioanelor militare americane şi-a trădat ţara, formând piloţi chinezi pentru a lupta cu cei pe care a jurat să-i protejeze", a declarat într-un comunicat Roman Rozhavsky, din divizia de contraspionaj al FBI.
"FBI-ul şi partenerii noştri au arestat un fost pilot al forţelor aeriene americane care ar fi format piloţi în armata chineză", a postat la rândul său pe X şeful CIA, Kash Patel, vorbind despre un dosar "major".
Departamentul Justiţiei a reamintit că un alt pilot american a fost inculpat pentru fapte similare în 2017 şi arestat în 2022 în Australia, după ce a lucrat tot pentru China, adversar geopolitic major al Washingtonului.