Antena 3 CNN Externe Viktor Orban anunţă că opreşte livrările de gaz în Ucraina până când petrolul va circula din nou prin conducta Drujba

Viktor Orban anunţă că opreşte livrările de gaz în Ucraina până când petrolul va circula din nou prin conducta Drujba

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:34 25 Mar 2026 Modificat la 12:34 25 Mar 2026
conducta drujba
Din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Ungaria va opri fluxurile de gaz către Ucraina până la reluarea fluxurilor de petrol pe conducta Drujba, a declarat miercuri prim-ministrul ungar Viktor Orban, notează Agerpres.

"Oprim treptat livrările de gaz din Ungaria către Ucraina şi vom stoca gazul care rămâne la noi în Ungaria", a afirmat Orban într-un videoclip postat pe Facebook.

Ungaria şi Slovacia nu mai primesc petrol rusesc prin conducta Drujba de pe 27 ianuarie, în urma a ceea ce Ucraina afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că reparaţiile necesită timp.

Dar Viktor Orban şi premierul slovac Robert Fico susţin de partea lor că Ucraina tergiversează repararea conductei într-o acţiune de şantaj împotriva lor pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.

Viktor Orban îl șantajează pe Zelenski

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, într-un clip postat pe rețeaua socială X, că dacă Ucraina vrea să primească ajutorul de 90 de miliarde de euro de la UE trebuie să repare conducta Drujba și să permită petrolului rusesc să ajungă în Ungaria

Prim-ministrul de la Budapesta l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că a orchestrat o blocadă a petrolului cu scopul de a influența alegerile din Ungaria în favoarea partidului Tisza. 

„Fără petrol, nu primiți bani. În urmă cu câteva minute am avut o discuție cu președintele Consiliului European și cu premierul Slovaciei, Robert Fico, despre blocada ucraineană a petrolului.

Am explicat foarte clar că poziția Ungariei rămâne neschimbată. Dacă președintele Zelenski vrea să-și primească banii de la Bruxelles, atunci trebuie să redeschidă conducta prieteniei (Drujba n.red). Săptămâna trecută, ucrainenii au refuzat să îi primească pe experții noștri, deși i-am trimis acolo. 

Nu participă la discuții. De fapt, admit deschis că nu au nicio intenție să permită ca petrolul ieftin rusesc să ajungă în Ungaria. 

Mi se pare că se folosesc de această blocadă pentru a interveni în alegerile din Ungaria în favoarea partidului Tisza. Din acest motiv, situația este extrem de simplă: nu primim petrol, nu primiți bani”, a spus premierul Ungariei. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close