Are un nume care sună aproape paradisiac, crește spectaculos de repede și pare, la prima vedere, alegerea ideală pentru cine vrea un arbore mare într-o curte sau pe un teren. Dar Ailanthus altissima, cunoscut la noi drept „Cenușer” sau „Copacul Raiului”, este unul dintre acei arbori pe care nu trebuie să-i plantezi niciodată lângă casă.
Originar din China și nordul Vietnamului, arborele a fost adus în Europa în secolul al XVIII-lea ca plantă ornamentală. În timp, ceea ce părea o calitate – rezistența, capacitatea de a crește rapid și faptul că suportă condiții dificile – s-a transformat într-un avantaj formidabil pentru o specie invazivă.
Astăzi, Ailanthus altissima este răspândit în numeroase regiuni ale Europei și este inclus pe lista speciilor alogene invazive de interes pentru Uniunea Europeană.
Pentru proprietarul unei case cu grădină, al unui teren agricol sau al unui lot pe care vrea să planteze arbori, concluzia este simplă: faptul că un copac crește repede și rezistă la secetă nu înseamnă că este o alegere bună pentru curte.
› Vezi galeria foto ‹
De ce este Ailanthus altissima atât de greu de „stăpânit”
Una dintre cele mai mari probleme este viteza cu care se poate instala și răspândi, potrivit The Nature Conservancy.
Arborele produce semințe care pot fi transportate de vânt, dar se poate înmulți și vegetativ, prin lăstari formați din sistemul radicular. Cu alte cuvinte, nu trebuie să te bazezi doar pe faptul că apar puieți din semințe: rădăcinile unui exemplar matur pot produce noi tulpini, iar planta se poate extinde în jurul arborelui.
Cercetările europene descriu Ailanthus altissima drept o specie capabilă să formeze rapid pâlcuri dense, în care vegetația nativă este înlocuită treptat. În condiții favorabile, puieții pot avea creșteri spectaculoase, iar exemplarele pot ajunge la maturitate reproductivă după doar câțiva ani.
Asta înseamnă că un copac plantat astăzi pentru umbră poate deveni, în timp, sursa unei probleme care depășește cu mult locul în care a fost pus.
Mai există și un alt mecanism prin care Ailanthus își apără teritoriul: alelopatia. Rădăcinile și frunzele sale conțin compuși care pot inhiba dezvoltarea altor plante. Studiile au arătat că aceste substanțe pot contribui la capacitatea speciei de a se instala și persista în anumite habitate.
Practic, arborele nu concurează cu celelalte plante doar pentru lumină, apă și nutrienți. Poate face mediul din jur mai puțin favorabil pentru alte specii.
În Europa, Arborele Raiului este deja o problemă
Ailanthus altissima este considerat o specie invazivă în regiunea EPPO, iar în Uniunea Europeană a fost inclus în 2019 pe lista speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune. Într-o evaluare europeană, specia a fost raportată în aproximativ 22 de state membre la momentul analizei distribuției speciilor adăugate pe listă în 2019.
În sudul și centrul Europei, arborele este deosebit de bine adaptat zonelor perturbate: terenuri abandonate, margini de drumuri și căi ferate, zone urbane, maluri și păduri afectate de intervenții. În regiunea mediteraneană, inclusiv în Italia și Franța, cercetătorii urmăresc deja metode de cartare și control al populațiilor de Ailanthus.
Un exemplu relevant vine din Italia, unde Ailanthus altissima a colonizat inclusiv structuri istorice. Cercetările efectuate la Zidurile Aureliene din Roma au identificat tulpini provenite în principal din drajoni radiculari și au documentat cazuri de deteriorare a zidăriei asociate cu dezvoltarea arborelui și a sistemului său radicular.
În Europa Centrală, cercetări recente din Ungaria arată că intervențiile care creează goluri în coronamentul pădurii pot favoriza instalarea speciei. Așadar, perturbarea habitatului poate crea exact condițiile de care Ailanthus are nevoie pentru a avansa.
România nu este o excepție
Pentru românii care au curte, livadă sau teren agricol, partea cea mai importantă este că Ailanthus altissima nu este o problemă îndepărtată.
Specia este prezentă în România, iar baza EPPO o indică drept prezentă în țară. În statele vecine, inclusiv Bulgaria și Ungaria, este de asemenea prezentă, iar în Bulgaria este raportată ca răspândită.
Un studiu dedicat plantelor alogene invazive din România a identificat Ailanthus altissima printre speciile de interes pentru Uniunea Europeană deja stabilite la noi și cu răspândire cel puțin locală sau regională.
Mai mult, în România specia este menționată explicit în documentele privind speciile alogene invazive prioritare pentru intervenție, iar căile de introducere indicate includ silvicultura și horticultura.
Asta este un detaliu important pentru proprietarii de terenuri: arborele nu ajunge în peisaj doar accidental. Istoria sa ca plantă ornamentală și utilizarea în horticultură au contribuit la răspândirea lui.
Ce îl face atât de tentant pentru proprietarii de terenuri
Problema este că Ailanthus bifează exact câteva dintre criteriile pe care oamenii le caută atunci când vor să planteze un copac.
Crește repede. Suportă condiții dificile. Este rezistent și se poate instala în soluri și habitate unde alte specii au probleme. Suportă perioade de secetă și este bine adaptat mediilor urbane și terenurilor perturbate.
Din punct de vedere strict ornamental, aceste caracteristici pot părea excelente.
Dar pentru o grădină, rezistența dusă la extrem poate deveni un dezavantaj. Un arbore care nu se mulțumește să rămână în locul în care a fost plantat este dificil de controlat după ce ajunge la maturitate.
În plus, frunzele sale mari și aspectul general pot face ca puieții tineri să fie confundați cu alte specii. Ailanthus poate semăna cu unele plante cu frunze penate, iar identificarea corectă este importantă atunci când apare spontan într-o curte sau pe un teren. Tulpinile tinere, de culoare brun-roșiatică și cu aspect pufos, precum și semințele dispuse în grupuri sunt printre elementele care pot ajuta la recunoaștere.
Ce faci dacă îl descoperi pe terenul tău: De ce nu este suficient să-l tai
Aici apare una dintre cele mai neplăcute surprize pentru proprietarul care descoperă un astfel de arbore pe teren.
Tăierea unui Ailanthus matur nu rezolvă neapărat problema.
Dimpotrivă, îndepărtarea părții aeriene poate fi urmată de apariția unor noi lăstari din sistemul radicular. Planta are o capacitate puternică de regenerare vegetativă, motiv pentru care controlul exemplarelor mature poate deveni laborios și costisitor.
De aceea, dacă un puiet apare spontan în grădină, este mult mai bine să fie identificat și eliminat cât este mic decât să fie lăsat ani întregi să crească.
The Nature Conservancy recomandă îndepărtarea manuală a puieților înainte ca rădăcina principală să se dezvolte. În cazul arborilor maturi, simpla tăiere poate avea doar un efect temporar.
Pentru exemplarele mari sau pentru populațiile deja extinse, intervenția ar trebui planificată cu atenție și, în funcție de situație, realizată cu ajutor specializat. Scopul nu este doar să dispară trunchiul, ci să fie controlată și capacitatea plantei de regenerare și răspândire.
Arborele Raiului poate reduce biodiversitatea din jur
Problema nu se rezumă la faptul că „face mulți pui”.
În zonele în care Ailanthus devine dominant, vegetația de sub coronament poate deveni mai săracă. Un studiu realizat în pădurea Fontainebleau, în apropiere de Paris, a găsit o vegetație de subarboret semnificativ mai săracă în zonele invadate de Ailanthus decât în parcelele de control, iar numărul drajonilor radiculari a fost corelat negativ cu bogăția floristică.
Cercetări realizate în regiunea panonică din Europa Centrală au indicat, de asemenea, efecte asupra diversității vegetației și asupra unor proprietăți ale solului în arboretele dominate de Ailanthus. Umbrirea și alelopatia contribuie la capacitatea sa de a exclude alte plante.
Prin urmare, dacă ai un teren pe care vrei să construiești o grădină diversă, o livadă sau o mică plantație, alegerea unui arbore invaziv este exact opusul direcției pe care ar trebui să mergi.
O amenințare pentru terenurile și satele abandonate din Bulgaria
Pe terenurile abandonate din Bulgaria, Arborele Raiului (Ailanthus altissima), un copac robust, cu creștere rapidă și rezistent la boli din nordul Chinei, cu o sevă cu miros amar care respinge alte viețuitoare vegetale, animale și microbiene, este o amenințare emergentă, potrivit The Guardian.
Aceste monoculturi pot crea „deșerturi biologice”, în care crește o singură specie. Necesitatea de a le diversifica nu este doar o preferință estetică, umană. Monoculturile sunt asociate cu degradarea solului și epuizarea nutrienților, extincția altor specii, dificultăți în purificarea apei, incendii catastrofale, vulnerabilitate la secetă și răspândirea rapidă a bolilor.
În unele cazuri, dominația unei monoculturi este temporară. Chiar și speciile invazive virulente pot acționa uneori ca medii „pepinieră” pentru o varietate de plante și creaturi care le-ar putea depăși în cele din urmă. Alteori, un ecosistem poate stagna, nereușind să se refacă sau să se diversifice.
Ce înseamnă acest lucru pentru cine are o curte în România
În concluzie, dacă ai un teren și vrei să plantezi un arbore, Ailanthus altissima nu ar trebui să fie pe lista opțiunilor.
Chiar dacă promite umbră rapidă și pare capabil să supraviețuiască acolo unde alți arbori se chinuie, costul ecologic și dificultatea controlului ulterior nu justifică alegerea lui.
În cazul în care un astfel de arbore apare deja pe proprietate, primul pas este identificarea corectă. Un puiet tânăr este mult mai ușor de gestionat decât un exemplar matur cu un sistem radicular bine dezvoltat.
Iar dacă scopul este plantarea unui teren, alternativa sănătoasă este alegerea unor specii potrivite locului și climei, preferabil arbori autohtoni sau specii ornamentale care nu au caracter invaziv.
Pentru o grădină românească există suficiente variante: stejar, tei, arțar, carpen, frasin – acolo unde condițiile sunt potrivite – sau alte specii adaptate solului, apei disponibile și dimensiunii terenului.
„Arborele Raiului” poate avea un nume seducător, dar pentru o grădină în care vrei biodiversitate și control pe termen lung, este mai bine să alegi un alt copac.
