Ministerul Afacerilor Interne a transmis, miercuri, că ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit, marţi, cu directorul FBI, Kash Patel, iar cei doi au decis constituirea unui Task Force, pentru dezvoltarea cooperării deja existente între România şi SUA. Noul plan se referă la stimularea schimbului de informaţii şi date, în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate, migraţiei ilegale, ameninţărilor cyber şi a activităţilor ilegale desfăşurate de actori statali ostili. În plus, apare posibilitatea concretă de preluare, în cadrul curriculei studenţilor Academiei de Poliţie, a unor teme şi modele de pregătire utilizate de Academia FBI de la Quantico, relevante pentru activitatea profesională ulterioară.
"În data de 16 decembrie 2025, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întrevedere cu domnul Kash Patel, directorul Biroului Federal de Investigații. Din delegație au mai facut parte: Excelența Sa, domnul Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, doamna chestor principal de poliție Nușa Coman, director general în cadrul MAI și domnul comisar-șef de poliție Daniel Raucea, atașat de Afaceri Interne al MAI în SUA.
Dialogul s-a desfășurat în cadrul relației instituționale existente cu FBI, fundamentată pe interese comune și obiective convergente, având ca scop consolidarea schimbului de informații și a colaborării profesionale în vederea gestionării provocărilor actuale", a comunicat MAI, care a dezvoltat subiectul discuţiilor:
"În cadrul discuțiilor, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat importanța activităților desfășurate în comun, cu accent pe combaterea criminalității organizate transfrontaliere, în special a traficului de droguri și a criminalității cibernetice. Din această perspectivă, Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenție deosebită destructurării rețelelor infracționale care, inclusiv prin activități desfășurate pe teritoriul României, afectează siguranța cetățenilor din ambele state.
Totodată, a fost reiterat obiectivul consolidării cooperării cu partea americană prin intensificarea schimbului de informații și bune practici, precum și prin dezvoltarea de parteneriate orientate către creșterea rezilienței în fața amenințărilor hibride și a fenomenului de dezinformare.
Cele doua părți au decis constituirea unui Task Force, pentru dezvoltarea cooperării deja existente, în vederea stimulării schimbului de informații și date, în ceea ce privește combaterea criminalității organizate, migrației ilegale, amenințărilor cyber și a activităților ilegale desfășurate de actori statali ostili".
“Cooperăm deja foarte bine cu FBI pe multiple direcții de combatere a criminalității, pentru asigurarea unei securități sporite pentru comunitățile noastre. Dezvoltarea acesteia nu poate fi decât benefică pentru eficiența operațiunilor noastre comune, care se circumscriu priorităților naționale, respectiv contracararea crimei organizate, a traficului de droguri, ființe umane, arme, a criminalității informatice, terorismului și migrației ilegale”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, conform sursei amintite.
"Directorul FBI a apreciat foarte buna cooperare între cei doi parteneri, România fiind un adevărat aliat în regiune, un partener egal, cu care se dorește dezvoltarea pe mai departe a relațiilor deja existente.
De asemenea, pe lângă prioritățile operaționale, componenta de pregătire profesională a constituit un subiect important al discuțiilor. În acest sens, colaborarea cu FBI în domeniul formării profesionale contribuie la consolidarea capacității autorităților române de a gestiona provocări tot mai complexe, pe baza competențelor tehnice și a responsabilității comune, într-un context în care fenomenul infracțional devine din ce în ce mai sofisticat și integrat la nivel internațional.
În acest cadru, cei doi demnitari au agreat analizarea unor posibilități concrete de preluare, în cadrul curriculei studenților Academiei de Poliție, a unor teme și modele de pregătire utilizate de Academia FBI de la Quantico, relevante pentru activitatea profesională ulterioară.
Cei doi demnitari au apreciat nivelul foarte bun al cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biroul Federal de Investigații, reafirmând angajamentul comun pentru continuarea și consolidarea acesteia", a mai transmis MAI.