Antena 3 CNN Politică Diana Buzoianu, despre criza apei de la Curtea de Argeș: “Nu s-au mai făcut investiții de 50 de ani”

Diana Buzoianu, despre criza apei de la Curtea de Argeș: “Nu s-au mai făcut investiții de 50 de ani”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 21:00 11 Feb 2026 Modificat la 21:03 11 Feb 2026
diana-buzoianu-agerpres_18603010
Diana Buzoianu a mai spus că Ministerul Mediului poate să pună la dispoziție experți pentru gestionarea crizei apei potabile. Sursa foto: Agerpres

Ministrul Mediulu, Diana Buzoianu, a declarat la Antena 3 CNN, despre criza apei de la Curtea de Argeș, că lucrările la barajul Vidraru sunt gestionate de Hidroelectrica. De asemenea, ea a acuzat compania locală care distribuie apa potabilă că nu a mai făcut investiții de 50 de ani:

Nu sunt obișnuită să arunc vina în stânga și în dreapta, dar pot să zic cine are responsabilități pe lege. Lucrarea este făcută la barajul Vidraru, gestionat de Hidroelectrica. Apa potabilă este gestionată de compania Aquaterm, în subordinea Consiliului Local. Dacă discutăm despre problema apei potabile, avem o companie care la nivel local nu a mai avut investiții de aproape 50 de ani de zile și vedem rezultatele”.

Diana Buzoianu a mai spus că Ministerul Mediului poate să pună la dispoziție experți pentru gestionarea crizei apei potabile, dar că nu are alte competențe directe:

Noi putem să ajutăm cu experții pe care i-am pus la dispoziție în ultimele săptămâni să fie găsită o soluție de avarie. Din păcate mai mult de atât în această situație în care lucrările sunt începute și făcute de altcineva iar apa este gestionată de o companie care nu și-a mai făcut investițiile necesare în ultimul timp nu știu să se poată face altceva.

Știu din discuțiile pe care le-am avut, că se caută o soluție la nivel local cu propuneri de investiții în local ca să poată să fie curățată apa mai bine. E treaba companiei locale să dea răspunsurile.

Apa furnizată prin rețeaua de distribuție care deservește municipiul Curtea de Argeș și comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești nu mai este potabilă de la începutul lunii noiembrie 2025. Pe de altă parte, luni, 9 februarie, la Curtea de Argeș s-a anunţat că a fost depistată bacteria Clostridium perfringers în apă. În aceste condiţii, oficialii din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș au decis instituirea stării de alertă pentru 30 de zile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close