Nicușor Dan a purtat prima serie de discuții neoficiale cu toți liderii fostei Coaliții, după căderea Guvernului, marți, la moțiunea de cenzură. În acest moment, după cum au explicat surse oficiale pentru Antena3.ro, Președintele nu are o soluție pentru ecuația complicată a celor patru partide care fiecare vrea altceva, iar în perioada următoare șeful Statului se va concentra pe organizarea Summit-ului B9 care are loc la București și la care vor participa șeful NATO și lideri europeni.
Ce se știe, deocamdată, despre variantele de lucru ale Președintelui și condițiile puse de partide
- PSD
Ce vor social-democrații:
- guvern cu PNL, USR, UDMR, dar fără Ilie Bolojan.
- ar accepta guvern de tehnocrați, dacă nu se ajunge la altă înțelegere.
Ce exclud social-democrații:
- guvern minoritar
- guvern cu AUR
2. PNL
Ce vrea Ilie Bolojan:
- guvern PNL-USR-UDMR
- Opoziție
Ce exclude Ilie Bolojan:
- Guvern cu PSD
Ce vor opozanții lui Bolojan din PNL:
- Guvern PSD-PNL-UDMR-USR
3. USR
Ce vor oamenii lui Dominic Fritz:
- Guvern PNL-USR-UDMR
- Opoziție
Ce exclud:
- guvern cu PSD
4. UDMR:
Ce vrea partidul lui Kelemen Hunor:
- refacerea Coaliției, cu un premier care să nu fie de la PNL sau PSD
- guvern minoritar pentru cel mult un an
- inclusiv varianta de premier tehnocrat
Ce exclude:
- Guvern susținut în parlament de AUR
- Guvern cu două partide - PSD-UDMR sau PNL-UDMR
Cu aceste date trebuie să lucreze Nicușor Dan, pentru a găsi soluția pentru un nou Guvern. Problema este cu atât mai complicată cu cât Guvernul trebuie să fie format și învestit rapid, pentru că la finalul lunii august România trebuie să termine proiectele din PNRR.
Surse oficiale spun că rolul de mediator al Președintelui ar fi fost îngreunat inclusiv din cauza reproșurilor pe care i le-ar fi făcut aliații săi din USR, care se tem, pe de o parte, că, dacă vor accepta să guverneze cu PSD, vor fi afectați electoral, și, pe de altă parte, că valul de susținere apărut în spatele lui Ilie Bolojan le-ar putea lua din electoratul fidel.
Cu alte cuvinte, Președintele nu le-ar mai putea cere celor de la USR să accepte o variantă sau alta de guvernare. De altfel, liderii USR au făcut rapid front comun cu Ilie Bolojan și au împrumutat narativul acestuia - ”fără PSD” - tocmai din cauză că electoratul lor achiesează la acest mesaj.
În PNL, lucrurile sunt și mai complicate. Dincolo de votul aproape unanim dat marți seara, în ședința BPN al PNL pentru moțiunea lui Ilie Bolojan de rupere definitivă de PSD și trecere în Opoziție, se ridică tot mai multe voci în partid, înclusiv din teritoriu, care cer ca liberalii să rămână la guvernare.
O temporizare a negocierilor de la Palatul Cotroceni ar putea avea două efecte, în PNL:
- Ar putea lăsa timp contestatarilor lui Bolojan să adune o masă critică suficient de mare pentru a răsturna decizia de trecere în Opoziție, poate chiar și pentru a convoca un Congres care să aleagă o nouă conducere a partidului.
- Ar putea să-i întărească lui Bolojan poziția în partid, cu fiecare zi în care el se află la Palatul Victoria ca premier interimar, și să îi dea acestuia ocazia să lanseze mesajele pe care le dorește. De altfel, miercuri seara, în interviul realizat de Alessandra Stoicescu la Observator, Ilie Bolojan a lansat în primul rând către partid mesajul despre posibilitatea revenirii la guvernare. ”Dacă PSD recunoaște că nu are soluții, noi nu abandonăm”, a spus el, țintind urechile liberalilor din teritoriu care nu își doresc foarte tare să înfrunte Opoziția lipsită de fonduri bugetare și acces la ministere.
Pentru temporizare a pledat și Nicușor Dan, de altfel. Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, după ce a fost la Palatul Cotroceni, că „mai trebuie lăsat timp”. ”Nu foarte mult timp, dar mai e nevoie de timp. Nu se poate de azi pe mâine”, a spus președintele UDMR, referindu-se la nevoia ca cei din PNL și din PSD să se calmeze, pentru a putea sta din nou la masă.
Cum ar fi ”Guvernul de un an”?
Același Kelemen Hunor a lansat și o variantă de lucru, care, potrivit surselor noastre, ar putea fi acceptată și de USR, și posibil și de PNL: varianta unui guvern minoritar ”de un an”, care să rezolve toate proiectele urgente ale României - PNRR, aderarea la OECD, SAFE.
„Din punctul meu de vedere, un guvern minoritar nu este de dorit, dar se poate accepta. Va avea o viață scurtă aici putem să fim de acord că nu va avea o viață lungă, dar acum trebuie gestionată situația din țară. Nu știu dacă va rezista până în 2028, dar aici sigur, dacă nu reușim să găsim o soluție pe termen lung, trebuie să mergi în etape, dar trebuie să rezolvi problemele pentru care te-ai angajat, că e vorba de fiecare om, de fiecare cetățean”, a explicat Kelemen Hunor.
Conform informațiilor obținute de Antena3.ro, ar putea fi vorba de un guvern format din PNL-USR-UDMR, susținut în Parlament de PSD și grupul minorităților naționale, care să asigure gestionarea României până în iulie 2027, când ar urma să preia PSD guvernarea, exact cum era prevăzut în protocolul fostei Coaliții, adică celebra ”rotativă”.
Nu este clar, în acest moment, dacă cei din PSD ar putea să fie convinși să accepte o astfel de variantă. Sorin Grindeanu a declarat, în repetate rânduri, că nu acceptă susținerea unui guvern minoritar, dar, nu a spus încă, și ce ar face în cazul în care s-ar invoca interesul național și ar fi vorba despre un guvern pe o perioadă determinată de un an.
A mai apărut în discuții și varianta unui guvern de tehnocrați, în cazul în care niciuna dintre cele politice nu ar obține un consens. Este însă o discuție de-abia deschisă și nu este nici în cazul acesta clar dacă ar fi vorba de un mandat limitat de un an sau dacă cele patru partide ar susține o astfel de soluție.
Între timp, Ilie Bolojan rămâne la Palatul Victoria, ca premier interimar al unui Guvern cu puteri limitate. Potrivit Constituției, interimatul poate fi de maximum 45 de zile, însă, în cazul în care nu se va putea forma un nou guvern în acest interval, există posibilitatea desemnării unui alt premier interimar din rândul actualilor miniștri, astfel încât să pornească un nou interimat de 45 de zile.
