Antena 3 CNN Politică Grindeanu spune că PSD „nu va vota la impuse aşa cum vrea Guvernul demis”. Nou atac la adresa lui Ilie Bolojan

Grindeanu spune că PSD „nu va vota la impuse aşa cum vrea Guvernul demis”. Nou atac la adresa lui Ilie Bolojan

R.M.
2 minute de citit Publicat la 17:49 14 Iul 2026 Modificat la 17:49 14 Iul 2026
poza in care apare Sorin Grindeanu
Potrivit liderului PSD, miliardele din PNRR sunt vitale pentru România. Foto: Agerpres

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, marți, că Partidul Social-Democrat va respecta absolut toate angajamentele, dar nu va vota „la impuse” aşa cum vrea Guvernul demis. El a lansat un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan, spunând că „România este ruptă din nou în două de dorinţa unui fals Mesia care are impresia că lumea politică a început şi se termină cu el”.

„România se confruntă de 10 luni cu o criză economică profundă, agenţiile de rating sunt aici şi atârnăm de un fir de aţă să nu ne ducem în junk, însă corul digital şi de sclavi media ai lui Bolojan continuă să vândă teza ieftină anti-PSD. Ura hrăneşte doar minţi bolnave, dar nu potoleşte foamea. 

Dincolo de propaganda greţoasă, adevărul este că românii abia se ajung cu banii de la o lună la alta. Când nu ai bani de facturi, nu te poţi gândi nici la viitor. Vina PSD?! Mare, indiscutabil. Am pus uneori mai presus stabilitatea ţării şi am acceptat măsuri de dreapta care loveau direct în inima electoratului nostru”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

El a adăugat că social-democraţii au fost uneori „aroganţi", „autosuficienţi" sau nu au înţeles schimbările "profunde" din societate, însă mereu au construit.

„Eu am făcut 500 de km de autostradă. Şi niciodată nu am răspândit ură. Nu am îndemnat pe nimeni să pună mâna pe ciomege să le rupă spinarea adversarilor politici. Nu am considerat că sudalma unsuroasă este crez politic. Nu i-am catalogat pe ceilalţi ca fiind nişte 'idioţi fără dinţi'. 

Şi nu am tropăit niciodată cu luminiţele aprinse la telefoane prin Piaţă urlând descreierat că cine nu sare ia condamnare. Astăzi - vedem cum România este ruptă din nou în două de dorinţa unui fals Mesia care are impresia că lumea politică a început şi se termină cu el. Cine să conducă două ministere dacă pleacă Bolojan, nu-i aşa?! Preţul pentru ca ei să rămână agăţaţi de putere este preţul pe care trebuie să îl plătească milioane de români şi firme româneşti în fiecare zi", a susţinut Sorin Grindeanu.

Potrivit liderului PSD, de aceea, miliardele din PNRR sunt vitale pentru România.

„PSD îşi va respecta absolut toate angajamentele. Ilie, nu te mai chinui să silabiseşti de pe bileţele ce am zis de-a lungul timpului... rămâne totul valabil! Dar PSD nu va vota la impuse aşa cum vrea Guvernul demis. Nu vom vota o lege a salarizării care taie din banii oamenilor. O vom corecta!

Nu vom vota o lege care închide noi capacităţi de producţie de energie, după ce marea liberalizare de dreapta deja a scumpit curentul cu 60%.

Nu vom vota legi care ciuntesc din atribuţiile ANI şi le rezolvă unor userişti în frunte cu Fritz problemele de incompatibilitate şi conflict de interese.

Atunci când este vorba de miliardele ţării, cred că jocul politic trebuie să înceteze şi sa primeze responsabilitatea", a menţionat Grindeanu.

El i-a transmis premierului demis să nu mai întârzie punerea acestor proiecte în transparenţă şi să le trimită urgent la Parlament.

„Ceasul ticăie... În rest - zvârcoliţi-vă cât vreţi. PSD este în opoziţie. Şi va vota transparent doar în interesul oamenilor şi al României!", a completat preşedintele social-democraţilor. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close