Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut luni o întrevedere cu Raymond Piselli, vicepreședinte pentru Operațiuni Strategice Internaționale al Lockheed Martin. Discuțiile au vizat, printre altele, dezvoltarea industriei de apărare și programele de înzestrare derulate de Armata României, relatează Agerpres.
Lockheed Martin este unul dintre principalii parteneri ai României în domeniul cooperării industriale și al achizițiilor militare, precizează MApN, într-un comunicat.
Discuțiile s-au concentrat pe evaluarea stadiului programelor de înzestrare cu sisteme de înaltă tehnologie aflate deja în derulare, precum și pe identificarea unor soluții pentru accelerarea proceselor de modernizare a tehnicii existente, considerate esențiale pentru consolidarea capacităților naționale de apărare.
„Printre proiectele comune de succes aflate în derulare cu compania americană Lockheed Martin se află găzduirea, în baza aeriană de la Feteşti, a Centrului European de Instruire F-16 (al doilea centru de acest fel, alături de cel din SUA), manifestată sub aspectul angajamentului ţării noastre de a oferi piloţilor români şi celor din statele partenere ale NATO, inclusiv Ucraina, un mediu de pregătire la cele mai înalte standarde, cu acces la resurse tehnice şi expertiză de ultimă generaţie”, a declarat Radu Miruță.
MApN mai precizează că pe agenda discuțiilor s-a aflat și subiectul transferului de tehnologie, precum și dezvoltarea industriei naționale de apărare, ca parte a eforturilor de creștere a capacității de producție și a autonomiei strategice a României în domeniul apărării.