Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan anunță reluarea unui program educațional cu SUA: „20 de liceeni români vor studia într-un liceu american”

Nicușor Dan anunță reluarea unui program educațional cu SUA: „20 de liceeni români vor studia într-un liceu american”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 12:11 13 Ian 2026 Modificat la 12:11 13 Ian 2026
steaguri sua și românia la palatul cotroceni
Șeful statului le-a urat succes tuturor celor care s-au înscris în program pentru „curaj, ambiție și dorința de a-și depăși limitele.”Foto: Nicușor Dan/X

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, pe rețeaua socială X, că România și Statele Unite reiau în anul academic 2026-2027 programul Future Leaders Exchange (FLEX), unul dintre „cele mai competitive programe de schimb pentru liceeni din lume, bazat pe merit”. 20 de liceeni români vor avea oportunitatea să studieze, timp de un an, la un liceu american și vor locui alături de o familie din SUA. Interesul pentru acest program este uriaș, a declarat șeful statului, care a anunțat că deja s-au înscris 2.883 de candidați. 

„Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii se consolidează permanent, nu numai prin importante proiecte economice și de securitate, ci și prin programe educaționale de impact pentru tinerii noștri. 

Din această perspectivă, reluarea programului Future Leaders Exchange (FLEX) în anul academic 2026–2027 este o veste foarte bună pentru educația românească și pentru relația strategică dintre România și Statele Unite. Acesta este unul dintre cele mai competitive programe de schimb pentru liceeni din lume, bazat pe merit”, a anunțat Nicușor Dan pe rețeaua socială. 

Președintele a anunțat că interesul pentru acest program este uriaș, în acest moment fiind înscriși aproape 3.000 de candidați pentru cele 20 de locuri disponibile. 

„Mulți dintre participanți au reușit ulterior să urmeze cariere de succes în administrația publică, dar și în mediul privat. 20 de liceeni români vor avea astfel oportunitatea de a studia într-un liceu american și de a locui alături de o familie americană, ceea ce înseamnă să experimenteze în mod autentic viața cotidiană din SUA.

Programul FLEX a putut fi reluat datorită acordului de co-finanțare semnat între Ministerul Educației și Cercetării și American Councils for International Education. Interesul excepțional al liceenilor români – 2.883 de candidați pentru 20 de locuri – demonstrează cât de puternică este dorința tinerilor noștri de a se forma prin educație de calitate, deschidere internațională și valori democratice”, a mai scris Nicușor Dan. 

Șeful statului le-a urat succes tuturor celor care s-au înscris în program pentru „curaj, ambiție și dorința de a-și depăși limitele.”

„În aceste zile, încep procedurile de selecție care se vor desfășura pe parcursul mai multor luni. Le urez mult succes tuturor și îi felicit pentru curaj, ambiție și dorința de a-și depăși limitele. Indiferent de rezultat, fiecare aplicație este o dovadă de încredere că educația oferă cele mai bune perspective pentru a-ți construi un viitor. România are nevoie de cetățeni bine pregătiți, deschiși și conectați la lume, iar programe precum FLEX reprezintă un instrument esențial de apropiere între societăți, dar și o ocazie unică a tinerilor de a se maturiza”, a mai scris președintele. 

Ce este programul FLEX

Potrivit site-ului American Councils for International Education, „Future Leaders Exchange Program” (FLEX) este un program de burse care operează în numeroase țări din Europa, Eurasia și Asia Centrală. Prin acest program, elevii au oportunitatea de a studia timp de un an academic într-un liceu din Statele Unite și de a locui cu o familie gazdă americană.

Durata schimbului de experiență este de aproximativ 10 luni calendaristice, timp în care elevii de schimb studiază în cadrul unui liceu american și trăiesc alături de o familie gazdă. FLEX își propune să ofere oportunități de dezvoltare personală pentru tinerii liceeni, dar și să îmbunătățească înțelegerea și cooperarea dintre România și SUA prin promovarea culturilor celor două țări.

Programul FLEX revine în România pentru anul academic 2026–2027 ca urmare a acordului de cofinanțare dintre Departamentul de Stat al SUA, prin Biroul pentru Afaceri Educaționale și Culturale, și Ministerul Educației și Cercetării din România.

Pentru a consolida cooperarea și înțelegerea reciprocă între România și Statele Unite și pentru a sprijini dezvoltarea relațiilor educaționale dintre școlile și comunitățile celor două țări, Ministerul Educației și Cercetării și Consiliile Americane pentru Educație Internațională: ACTR/ACCELS au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU), fundamentat pe protocoalele anterior semnate privind derularea programelor FLEX și FLEX Abroad în România. Memorandumul prevede continuarea sprijinirii burselor aferente acestor programe de schimb educațional, prin care elevii de liceu din România pot studia în Statele Unite, iar elevii din Statele Unite pot studia în România în anul școlar 2026–2027. 

Ce oferă bursa?

Bursa FLEX acoperă următoarele costuri:

  • Călătoria dus-întors între orașul de origine din România și orașul gazdă din Statele Unite;
  • Plasarea, timp de 1 an școlar, în cadrul unei familii gazdă din SUA, selectată și monitorizată atent, care le va oferi cele 3 mese pe zi
  • Asigurare medicală care acoperă tratamentul afecțiunilor apărute în timpul programului, cu excepția condițiilor preexistente și a tratamentului stomatologic;
  • Înscrierea la un liceu american;
  • O bursă lunară în valoare de 200 USD, care permite participarea la activități sociale;
  • O alocație suplimentară de 300 USD, destinată achiziționării articolelor esențiale, precum manuale, echipamente sportive sau alte materiale necesare pentru a asigura o participare reușită în cadrul Programului.
  • Participarea la activități de orientare și consiliere, inclusiv pregătire înainte de începerea programului și după încheierea acestuia;
  • Participarea la activitățile organizate în comunitățile locale din Statele Unite;
  • Asistență și suport continuu pe parcursul întregului an de schimb, oferit de către American Councils și Organizațiile de plasament;
  • Taxa pentru obținerea vizei de călătorie în Statele Unite ale Americii;
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close