În replică, Antonescu recunoaşte că stenogramele apărute în presă pe tema codului penal sunt autentice, însă susţine că premierul Victor Ponta nu are dreptul să îl facă "mincinos". Pe de altă parte, Antonescu susţine că nu i-a cerut niciodată premierului ordonanţă de urgenţă în privinţa legii amnistiei, aşa cum a declarat astăzi prim-ministrul.
Update 13.37 - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, luni, că ceea ce s-a relatat sau citat în presă că a spus el în şedinţa PNL este "adevărat".
"Lucrurile care au fost relatate în presă drept prezentare a mea sau cu care am fost citat sunt reale, eu am făcut acea prezentare a situaţiei, nu în regim de declaraţie publică, ci în regim de şedinţă de partid cu uşile închise", a precizat liderul PNL.
El a subliniat că ceea ce a spus în şedinta conducerii PNL este adevărat şi i-a transmis premierului că nu îi permite să spună despre el că minte.
"Am spus întotdeauna adevărul, chiar dacă, aşa cum era în acest caz, nu aş fi dorit să-l spun public", a susţinut Crin Antonescu.
De asemenea, Crin Antonescu, a declarat că nu îi permite lui Victor Ponta, aşa cum nu i-a permis nici lui Traian Băsescu, să îl facă mincinos, spunând că, "spre deosebire de alţii", el nu a fost dovedit mincinos.
De asemenea, Crin Antonescu, a declarat că nu îi permite lui Victor Ponta, aşa cum nu i-a permis nici lui Traian Băsescu, să îl facă mincinos, spunând că, "spre deosebire de alţii", el nu a fost dovedit mincinos.
"Ponta îşi ia îndrăzneala azi să mă facă mincinos, lucru pe care nu i-l permit, cum nu i-am permis nici lui Traian Băsescu şi cum nu-i pot permite nimănui. De când sunt în viaţa politică am spus întotdeauna adevărul. Toate lucrurile pe care le-am spus acolo sunt adevărate", a punctat Antonescu.
Liderul PNL a mai spus că, spre deosebire de alţii, el "nu a fost dovedit niciodată mincinos".
"Îmi pare rău că premierul Victor Ponta, într-o situaţie încurcată, admit, recurge la asemenea declaraţii. Eu nu am mintit, acesta e adevărul. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit niciodată mincinos şi nu îi permit nici lui Victor Ponta şi nici altcuiva să spună acest lucru", a adăugat Antonescu.
Ştiri video recomandate
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
Citește mai multe din Politică

"O teorie a conspirației". Radu Marinescu respinge acuzația de blat cu Nicușor Dan pentru numirile procurorilor-șefiPublicat acum 2 ore si 34 minute
Ciprian Şerban a semnat trei contracte de finanţare cu SRI, STS şi SPP: "Investițiile vizează achiziția de vehicule electrice"Publicat acum 2 ore si 57 minute
Fost ministru al Apărării, despre întâlnirea Trump–Rutte: „O tăcere apăsătoare, care nu prevestește nimic bun”Publicat acum 4 ore si 3 minute
Mesajul unui ministru PSD după numirea procurorilor de către Nicușor Dan: "În sfârșit, România are președinte. Am încredere"Publicat acum 4 ore si 10 minute