PNL susține, miercuri, într-un comunicat, că reducerea accizei și plafonarea prețurilor sunt "subiecte serioase care merită o dezbatere serioasă, cu calcule de impact, cu surse de finanțare identificate" și acuză PSD că face "campanie de imagine" pe acest subiect. În acest context, liberalii îi cheamă pe social-democrați la discuții.
"România traversează o perioadă dificilă: scumpirea accelerată a carburanților, presiuni energetice generate de un conflict internațional imprevizibil, un buget abia adoptat care trebuie acum implementat. Acestea sunt provocările reale cu care se confruntă cetățenii români și față de care Guvernul are obligația să răspundă cu măsuri concrete.
Tocmai de aceea, PNL îi așteaptă pe partenerii social-democrați să revină la masa coaliției și să abordeze aceste subiecte prin dialog direct, cu propuneri fundamentate și cu asumarea răspunderii comune pentru consecințele lor.", a comunicat PNL.
Liberalii susțin că înțeleg că există nemulțumiri și puncte de vedere diferite în interiorul coaliției, dar subliniază că există mecanismele potrivite pentru a le exprima și soluționa.
"Pozițiile exprimate public fără un fundament tehnic și fără surse de finanțare identificate nu rezolvă nicio problemă — ele servesc altor scopuri decât interesul cetățenilor", adaugă PNL.
Liberalii subliniază că "reducerea accizei și plafonarea prețurilor sunt subiecte serioase care merită o dezbatere serioasă, cu calcule de impact, cu surse de finanțare identificate și cu responsabilitate față de credibilitatea economică externă a României".
"Nu sunt subiecte pentru campanie de imagine.
PNL rămâne angajat față de stabilitatea guvernamentală și față de cetățenii României. Îi invităm pe partenerii noștri să facă același lucru", a comunicat PNL.
Reacția vine în contextul în care PSD a cerut Guvernului să reducă accizele la carburanți și a criticat Executivul pentru că a intervenit „târziu” în criza prețurilor benzinei și motorinei. De asemenea, social-democrații susțin că măsurile anunțate de Executiv sunt „prea mici” în raport cu majorările prețurilor la pompă de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu.
Social-democrații au spus că micșorarea accizelor la carburanți ar avea un „impact redus” asupra bugetului „având în vedere creșterea încasărilor din taxa pe valoare adăugată asociată acestor produse.”
Pe de altă parte, sindicatele au decis să boicoteze ședința Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, convocat de premierul Ilie Bolojan, pe care l-au acuzat de „dispreț”, „lipsă de respect” și „atitudine superficială”. În același timp, liderii de sindicat se întâlnesc, miercuri dimineață, cu președintele PSD Sorin Grindeanu.