Răspunsul liberalilor a venit şi el imediat, prin vocea coordonatorului de campanie al PNL, Bogdan Olteanu. El a contracarat pe rând fiecare din punctele conţinute de oferta de guvernare social-democrată. Referitor la Compania Energetică Integrată, Bogdan Olteanu susţine că aceasta ?vizează interesul naţional, asigură securitatea energetică în România şi preţuri mai mici?.
El a reamintit că un plan de înfiinţare a unei astfel de companii s-a aflat şi în programul de guvernare al cabinetului Năstase, care însă nu reuşit să finalizeze proiectul. El a precizat, de asemenea, că preşedintele social-democrat al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor a anunţat, chiar în anul 2008, că înfiinţarea companiei este ?cea mai bună idee în domeniul energiei electrice?.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate