Liderii PSD au decis, luni, să condiționeze participarea la guvernare de intrarea în guvernul Niculescu a celor din PNL și UDMR. Sorin Grindeanu a cerut o majoritate transparentă, altfel scenariul anticipatelor fiind „destul de real”. Liderii PSD au discutat în ședința BPN despre poziția partidului înainte de depunerea listei și a programului de guvernare și s-au pronunțat inclusiv pentru pregătirea pentru alegeri anticipate.
Potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN, liderii partidului s-au pronunțat pentru formarea unui guvern în jurul PSD dar ar fi preferat să aibă și premierul. Despre Guvernul Niculescu, din discuțiile din ședința BPN reiese că aceștia se tem că „dacă iese bine e meritul lui” iar dacă „iese prost suntem noi de vină”.
Stenograme din ședința PSD
Sorin Grindeanu: Trebuie majoritate transparentă care să fie implicată activ în actul de guvernare și nu doar una de conjunctură care doar să dea un vot pentru învestirea Guvernului.
Claudiu Manda, secretarul general al PSD: Având în vedere că există șanse 50-50 ca acest Guvern să fie învestit, cer să ne pregătim serios inclusiv pentru alegeri anticipate.
Marian Neacşu, fost vicepremier: Nu as știi să vă spun ce situație este mai complicată acum- cea politică sau cea economică. Din păcate, avem doar date parțiale și am dori să știm situația reală a finanțelor publice. Cert este că situția nu este deloc roză, chiar dacă s-au lăudat cu un deficit de 2.89% la sfârșitul lunii august și avem o țintă de deficit de 6,2% până la final de an. Pare că există suficient spațiu , dar nu este deloc așa! Din 62 de miliarde plăți pentru datorii și dobânzi, până la final de august se plătiseră 48 de miliarde. În plus, sunt facturi neemise- nu știm valoarea lor totală pentru a vedea nevoia reală de finanțare. Nu avem nici o situație pentru proiectele rămase nefinanțate prin PNRR și sumele necesare pentru finalizarea lor. De aceea, PSD îndeamnă la responsabilitate. Este o problemă a tuturor partidelor politice de a găsi o soluție comună.
Sorin Grindeanu: PSD intră în Guvern dacă intră şi PNL şi UDMR. Ilie Bolojan vrea să fugă cu viteza luminii din Palatul Victoria. Îi e frică de anticipate.
Gheorghe Şoldan, preşedinte CJ Suceava: Ce este cu mermeleala asta! Dacă tot vrem să ne asumăm guvernarea, ar trebui să ne o asumăm cu premier. Cu Niculescu, dacă iese prost suntem noi de vină. Dacă iese bine e meritul lui, oricum ar fi nu e bine pentru noi. Să ne hotărâm! Ori intrăm la guvernare cu premier, vioara întâi şi să livrăm pe ce ne interesează pe noi. Dacă nu suntem capabili să livrăm avand în vedere situaţia bugetară, să îi lăsăm pe ei sau mergem la anticipate. Dar nu există cale de mijloc!
Radu Oprea, fost secretar general al Guvernului Bolojan: Să avem în vedere că viitorul exerciţiu financiar al UE va fi discutat de noul Guvern. Să nu păţim ca la PNRR când am fost pe dinafară şi l-a făcut Ghinea.
Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei: Dacă nu ne place Luca Niculescu, putem să-l dăm jos peste şase luni.
Dragoş Benea, europarlamentar: Ori se rupe calul, ori se rupe hamul. Ori anticipate, ori intrm la guvernare cu manşa la PSD.
Sorin Grindeanu: noi vorbim doar de 127 de voturi şi doar pentru ele! nu este rolul nostru sa adunam alte voturi! nu ne luam sarcini pe care nu avem de ce sa le luam! sa nu vorbim in numele altora!
La finalul ședinței, Sorin Grindeanu a declarat că PSD cere un efort comun al tuturor partidelor pe care le consideră responsabile, el arătând că nu e niciun concurs de a arunca vina unul pe altul şi ar trebui toată lumea să-şi bage săbiile la loc în teacă şi să nu mai calculeze politic. Biroul Permanent Naţional al PSD, reunit luni, a mandatat conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea unui Cabinet şi pentru elaborarea programului de guvernare.
„Noi n-am respins variantele de până acum, sigur, mai puţin varianta Siegfried Mureşan, care a făcut tot ceea ce ţine de el ca să nu fie susţinut de către noi, şi atunci am spus că vrem să fim parte activă, asumată, a unui guvern. Eu cred că asta arată responsabilitate. Acelaşi apel la responsabilitate îl facem acum pentru ceilalţi, în special pentru PNL şi UDMR, de a fi parte a acestui efort, fiindcă nu e de vină doar PNL, sau doar PSD, sau doar UDMR. Să trecem această perioadă grea, în care avem rectificare, trebuie să avem un nou buget, o să vină în februarie, o să reînceapă să vină agenţiile de rating, şi în primăvară să facem o evaluare dacă se continua sau nu în această formă”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
„Cerem un efort comun al tuturor partidelor, cel puţin responsabile din ţara asta, pe care le considerăm responsabile. Aşa că nu e niciun concurs de a arunca vina unul pe altul, e o perioadă în care ar trebui toată lumea să-şi bage săbiile la loc în teacă şi să nu mai calculeze politic. Ăsta e apelul nostrum”, a menţionat Grindeanu.
Potrivit lui Grindeanu, dacă PNL și UDMR nu sunt de acord, se intră pe scenariul alegerilor anticipate.
Grindeanu a admis că exclude sub orice formă ca PSD să ofere sprijin pentru un guvern tehnocrat sau pentru un guvern hibrid PSD plus miniştri tehnocraţi.