Antena 3 CNN Politică Titus Corlățean a fost ales reprezentant la Comisia de la Veneția din partea APCE pentru Afaceri juridice și drepturile omului

Titus Corlățean a fost ales reprezentant la Comisia de la Veneția din partea APCE pentru Afaceri juridice și drepturile omului

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 20:00 27 Ian 2026 Modificat la 20:01 27 Ian 2026
poza in care apare Titus Corlăţean - agerpres_18704848
Senatorul PSD Titus Corlățean, ales ca reprezentant al Comisiei de la Veneția. Sursa foto: Agerpres

Senatorul PSD Titus Corlățean a fost ales reprezentant la Comisia de la Veneția din partea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Afaceri juridice și drepturile omului, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis marți, decizia a fost luată în cadrul primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care are loc la Strasbourg în perioada 26 - 30 ianuarie, în baza acordului celor cinci grupuri politice membre.

"Comisia de la Veneția este organul consultativ al Consiliului Europei în materie constituțională, care dezvoltă și diseminează experiențele constituționale și juridice ale statelor membre, contribuind astfel la consolidarea unui patrimoniu constituțional comun.

Această structură a fost creată în baza unui acord lărgit al Consiliului Europei care aduce laolaltă cele 46 de state membre ale organizației de la Strasbourg și alte 15 țări care împărtășesc aceleași valori fundamentale", precizează sursa citată.

Rolul Comisiei de la Veneția este de a furniza statelor membre consiliere juridică și de a acorda asistență acelor state care doresc să aducă structurile lor instituționale și juridice în concordanță cu standardele europene și internaționale în domeniile democrației, drepturilor omului și statului de drept, se mai arată în comunicat.

Mandatul senatorului Corlățean de reprezentant al Comisiei APCE pentru Afaceri juridice și drepturile omului la Comisia pentru Democrație prin Drept urmează a fi exercitat pe parcursul acestui an, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un an.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close