Antena 3 CNN Externe Președintele unei țări vecine cu România, declarație dramatică: "Dispărem ca națiune!" Guvernul speră să oprească declinul cu o primă de 3.000 de dolari

Președintele unei țări vecine cu România, declarație dramatică: "Dispărem ca națiune!" Guvernul speră să oprească declinul cu o primă de 3.000 de dolari

Autoritățile au decis să tripleze o primă acordată părinților la nașterea primului lor copil până la aproape 3.000 de dolari.

Președintele unei țări vecine cu România, declarație dramatică: "Dispărem ca națiune!" Guvernul speră să oprească declinul cu o primă de 3.000 de dolari
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Noi 2021   •   16:32

Se întâmplă în Serbia, unde urmează, de asemenea, să se majoreze şi sprijinul pentru familiile mai mari, în încercarea de a opri declinul demografic.

Președintele Aleksandar Vucic (foto) a anunțat că prima acordată mamelor la nașterea primului lor copil se va tripla și va ajunge la suma de 300.000 de dinari (2.862 de dolari), începând cu luna ianuarie 2022. 

"Dispărem ca națiune", a spus Vucic, drept argument pentru creșterea susținerii financiare pentru familiilor cu copii.

Anunțarea acestor măsuri vine cu câteva luni înaintea alegerilor generale din primăvară, în contextul în care formațiunea președintelui şi aliații acesteia dețin majoritatea locurilor în Parlament.

Partidele de opoziție au boicotat precedentele alegeri din 2020 dar este posibil să conteste poziția dominantă a lui Aleksandar Vucic cu ocazia următorului scrutin, notează Bloomberg, citat de Agerpres.

În prezent, salariul mediu din Serbia, o țară cu aproximativ 6,9 milioane de locuitori, este de aproximativ 616 dolari.

Populația Serbiei scade cu aproximativ 30.000 de locuitori pe an pe fondul ratei scăzute a natalității şi al emigrației.

Media de vârstă este de aproape 43 de ani, una din cele mai ridicate din Europa.

Potrivit președintelui sârb, actuala rată a natalității, 1,5%, trebuie să crească până la cel puțin 2,15%, pentru ca țara să își mențină populația actuală.

În acest sens, președintele spune că vor fi adoptate măsuri suplimentare pentru a-i ajuta pe tineri să îşi continue studiile la colegii şi universități chiar dacă devin părinți în timpul studiilor.

Guvernul de la Belgrad analizează posibilitatea de a acorda granturi de până la 22.000 de dolari cuplurilor tinere pentru a le ajuta să îşi cumpere prima casă şi să îşi întemeieze o familie, a mai spus Aleksandar Vucic.

×
Subiecte în articol: Aleksandar Vucic prima natalitate Serbia
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close