Antena 3 CNN Externe Anchetatorii au găsit cutia neagră a avionului prăbuşit în India

Anchetatorii au găsit cutia neagră a avionului prăbuşit în India

Anchetatorii au găsit cutia neagră a avionului prăbuşit în India
23 Mai 2010   •   21:18


Cutia neagră a avionului Air India care s-a prăbuşit sâmbătă în Mangalore a fost găsită de anchetatori în apropierea locului accidentului, transmite postul de televiziune indian NDTV, în pagina electronică.

După ce vor analiza datele, anchetatorii vor putea stabili dacă avionul s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj. Potrivit unor informaţii, pilotul ar fi depăşit pista de aterizare cu peste 600 de metri, ulterior încercând să oprească aparatul de zbor prin acţionarea puternică a frânei.

Cutia neagră urmează să fie transferată la New Delhi, unde anchetatorii vor încerca să reconstituie ultimele momente ale zborului. La decriptarea cutiei negre vor participa şi experţii Boeing.

Avionul Boeing 737 avea la bord 160 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Tragedia s-a produs după ce aparatul de zbor a ratat pista de aterizare, a căzut într-o vale din apropiere şi a luat foc la contactul cu solul.


Antena3.ro



×
Subiecte în articol: avion prabusit India ancheta
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close