Antena 3 CNN Externe Atac armat în biblioteca unui campus universitar din Los Angeles. Cinci persoane au fost ucise

Atac armat în biblioteca unui campus universitar din Los Angeles. Cinci persoane au fost ucise

Atac armat în biblioteca unui campus universitar din Los Angeles. Cinci persoane au fost ucise
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
08 Iun 2013   •   11:53
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar presupusul atacator al acestora a fost ucis de asemenea,  de către poliţie, în biblioteca unui campus universitar, în urma unui atac armat în apropiere de Los Angeles, în California, au anunţat autorităţile, care au revizuit un bilanţ anterior, relatează AFP, conform Mediafax.
Suspectul, îmbrăcat în haine de culoare închisă şi purtând o vestă antiglonţ, i-a omorât primii pe tatăl şi fratele său, după care a incendiat casa şi a deschis focul de mai multe ori la Santa Monica, la câţiva kilometri distanţă de locul unde se afla preşedintele Barack Obama, care participa la o reuniune de colectare de fonduri.
O femeie a povestit că l-a văzut pe suspect, în vârstă de 25-30 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, trăgând de aproape într-o şoferiţă cu o puşcă de asalt semiautomată, după care a luat o maşină.
Poliţia a revizuit în scădere, provizoriu, numărul victimelor, vineri seara, anunţând pentru presă că cinci persoane, inclusiv atacatorul, au fost ucise, cu doi morţi mai puţin decât anunţa un bilanţ anterior.
Alte cinci persoane au fost rănite, dintre care una grav, iar alta se afla într-o "stare gravă, dar stabilă", a anunţat sergentul Richard Lewis.
Alt suspect, plasat în arest preventiv, a fost eliberat după atacul armat.
Carnagiul are loc după o serie de atacuri armate sângeroase comise în ultimii ani, inclusiv cel comis în decembrie într-o şcoală elementară din Sandy Hook, în care au fost masacraţi 20 de copii.
"Nu este vorba despre un atac armat într-o şcoală", a subliniat şefa poliţiei din Santa Monica Jacqueline Seabrooks. "Este vorba despre incidente care au început în afara campusului şi care au continuat în campus", a continuat ea.
Atacatorul, a adăugat ea, "a fost rănit mortal de către poliţie în biblioteca Universităţii din Santa Monica". O persoană din campus a fost transportată la un spital, a declarat şefa poliţiei, fără să precizeze locul unde au fost ucise sau rănite toate persoanele.
Într-o conferinţă de presă precedentă, un medic din cadrul UCLA Medical Center a anunţat că au fost rănite şase femei, transportate la două spitale. Una, primită într-o stare gravă, a murit la UCLA Medical Center, iar alta se afla în sala de operaţie.
"Alţi trei răniţi au fost internaţi la spitalul UCLA din Santa Minica cu răni uşoare", a adăugat acest medic într-o conferinţă de presă transmisă în direct de postul CNN.
Atacul armat a început într-o casă care a fost ulterior incendiată, au precizat autorităţile. The Los Angeles Times scria că două corpuri, ale tatălui şi fratelui suspectului, au fost găsite în această casă.
Potrivit cotidianului, în această casă au fost trase primele focuri de armă, către ora locală 12.00 (22.00, ora României). O vecină a povestit pentru postul local de televiziune KTLA 5 că a auzit împuşcături, după care a văzut un bărbat dând foc casei.
"Am văzut un bărbat chiar în faţa casei mele, cu o centură cu muniţie şi o puşcă de asalt semiautomată", a declarat ea, adăugând că l-a văzut, ulterior, îndreptându-se spre o intersecţie, "îndreptând arma asupra unei şoferiţe, obligând-o să oprească".
"Apoi a cerut altei şoferiţe, care se afla în spate, să avanseze, iar, cum femeia ezita, el a tras de aproape de trei-patru ori spre ea", a povestit femeia.
Toate instituţiile şcolare din împrejurimi au fost închise, a anunţat poliţia, într-un context de confuzie totală în acest cartier din Santa Monica, o localitate situată pe litoral.
 

×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close