Antena 3 CNN Externe Bază aeriană rusă, atacată de jihadiști. Pierderi importante anunțate de Stratfor

Bază aeriană rusă, atacată de jihadiști. Pierderi importante anunțate de Stratfor

Bază aeriană rusă, atacată de jihadiști. Pierderi importante anunțate de Stratfor
24 Mai 2016   •   21:40

Imagini din satelit demonstrează că o bază aeriană din Siria folosită de forţele ruse a suferit pagube importante în urma unui atac al grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a anunţat marţi compania americană specializată în informaţii Stratfor, însă Moscova a dezminţit aceste relatări, transmite Agerpres.

Imaginile sugerează că patru elicoptere şi 20 de camioane au fost incendiate în baza T-4, cunoscută de asemenea sub numele Tiyas, situată strategic în centrul Siriei, între oraşele Palmira şi Homs. 

''Baza aeriană T-4 a fost grav avariată de artileria grupării Stat Islamic. Patru elicoptere de atac ruse Mi-24 par să fi fost distruse'', a explicat Stratfor într-un raport publicat pe website-ul său. 

Stratfor a anunţat, de asemenea, că urme ale impactului obuzelor sunt vizibile şi că un avion MiG-25 sirian ar fi fost avariat. 

Potrivit EFE, Ministerul Apărării rus a dezminţit marţi seară faptul că patru elicoptere Mi-24 ar fi fost distruse săptămâna trecută în Siria în urma unui atac al grupării Stat Islamic. 

''Toate elicopterele de luptă desfăşurate în Republica Arabă Siriană îndeplinesc misiuni pentru distrugerea teroriştilor. Nu există nicio pierdere în rândul personalului bazei aeriene ruse'', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului citat, generalul Igor Konaşenkov. 

×
Subiecte în articol: Siria statul islamic atac
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close