Antena 3 CNN Externe Bolivia solicită scuze din partea Ungariei. Un etnic maghiar din România, implicat în complotul de asasinare a preşedintelui

Bolivia solicită scuze din partea Ungariei. Un etnic maghiar din România, implicat în complotul de asasinare a preşedintelui

Bolivia solicită scuze din partea Ungariei. Un etnic maghiar din România, implicat în complotul de asasinare a preşedintelui
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
14 Iun 2012   •   08:53

Ministerul ungar de Externe şi-a exprimat surprinderea faţă de declaraţia vicepreşedintelui bolivian Alvaro Garcia Linera, relatată de presa boliviană, potrivit căreia Ungaria ar trebui să-şi ceară scuze pentru cetăţenii săi care au participat la un complot terorist împotriva preşedintelui Boliviei.
   
Potrivit agenţiei de presă ungare MTI, şeful serviciului de presă al Ministerului ungar de Externe, Gabor Kaleta, a apreciat că remarcile vicepreşedintelui bolivian sunt "nefericite".
   
La 16 aprilie 2009, forţele speciale boliviene au luat cu asalt o presupusă unitate teroristă din Santa Cruz, care ar fi complotat să-l asasineze pe preşedintele Boliviei, Evo Morales.
   
Eduardo Rozsa-Flores, un cetăţean ungaro-bolivian, Arpad Magyarosi, un etnic maghiar din România, şi irlandezul Michael Dwyer au fost ucişi în acest atac. Cetăţeanul ungar Elod Toaso a fost arestat şi acuzat de revoltă armată şi terorism.
   
Gabor Kaleta a notat că Ungaria l-a abordat în mod repetat pe ministrul bolivian de Externe în legătură cu dosarul lui Elod Toaso, care este în continuare deţinut în Bolivia, dar nu a primit nici un răspuns.
   
Kaleta a reiterat poziţia Ungariei conform căreia Bolivia ar trebui să-şi respecte propriile legi, având în vedere că Toaso a fost menţinut în detenţie mai mult de trei ani, fără a fi condamnat.
   
Potrivit lui Gerardo Prado, avocatul lui Toaso, cazul ar fi trebuit clasat conform Codului Penal bolivian, care prevede că în astfel de dosare procedurile legale trebuie finalizate în decurs de trei ani.

Citeşte şi Complotul din Bolivia în care a fost ucis şi un român, pus la îndoială de o înregistrare video


×
Subiecte în articol: evo morales Bolivia complot
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close