Antena 3 CNN › Externe › Bulgaria va lucra cu România și Turcia pentru oprirea atacurilor din Marea Neagră. Nicușor Dan a vorbit cu președinta de la Sofia

Bulgaria va lucra cu România și Turcia pentru oprirea atacurilor din Marea Neagră. Nicușor Dan a vorbit cu președinta de la Sofia

A.I.
3 minute de citit Publicat la 18:01 14 Oct 2026 Modificat la 18:01 14 Oct 2026
Interventie a salvatorilor bulgari dupa atacuri asupra unor nave civile in marea neagra
Intervenție a salvatorilor bulgari după ce un atac cu drone a scufundat un vas comercial în Marea Neagră, 13 octombrie 2026. Foto: Profimedia Images

Velislava Petrova-Chamova, ministru de Externe al Bulgariei, a anunțat miercuri, la Berlin, că țara sa va lucra împreună cu România și Turcia pentru un "moratoriu" asupra atacurilor ce vizează navele comerciale din Marea Neagră. Anunțul vine după ce patru nave civile au fost scufundate sau avariate în ultimele două săptămâni, suspectul fiind Rusia, transmite EFE, citată de Agerpres.

La rândul său, președintele Nicușor Dan a precizat într-o postare pe X că a vorbit pe aceeași temă că președinta bulgară Iliana Iotova.

Nicușor Dan: Atacurile sunt consecința războiului Rusiei în Ucraina

"Am avut o discuție telefonică foarte bună cu președintele Bulgariei, Iliana Iotova, referitoare la recentul atac cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în largul coastelor bulgare, precum și la celelalte incidente care au afectat navigația și infrastructura în apele românești.

Aceste atacuri cu drone sunt consecințe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pun în pericol nu doar navigația în regiunea noastră, ci și livrările vitale de produse agricole către alte continente.

Am convenit ca România și Bulgaria să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor în cadrul UE și NATO, în scopul asigurării unei navigații comerciale sigure în Marea Neagră", a comunicat Nicușor Dan.

Ministru bulgar: Trebuie să îi încludem pe toți partenerii europeni

"Este o inițiativă în care ar trebui să includem toți partenerii europeni", a spus Petrova-Chamova într-o conferință de presă comună cu omologul său german, Johann Wadephul, cu referire la moratoriul pentru încetarea loviturilor asupra navelor civile din Marea Neagră.

"Vom insista pentru un moratoriu până când acesta va fi atins. Protecția echipajelor civile și libertatea de navigație trebuie să fie o prioritate pentru întreaga Europă", a continuat ea, exprimându-și speranța că "reducerea tensiunilor și pacea" vor fi posibile.

Ministrul bulgar a subliniat că aceste atacuri, care au avut loc în apropierea apelor teritoriale bulgare, pun în pericol stabilitatea întregii regiuni, libertatea de navigație și infrastructura maritimă critică.

Întrebată despre o posibilă invocare a articolului 4 al NATO, Petrova-Chamova a spus că guvernul său a folosit deja acest mecanism, informându-și aliații și cerând sprijin.

Articolul 4 din statutul alianței militare se referă la consultări între aliați, în cazul în care   integritatea teritorială, independența politică sau securitatea unuia dintre membri sunt amenințate.

Ministru bulgar: "Au fost colectate probe de pe navele atacate"

Nu există încă un "rezultat definitiv" care să demonstreze dacă atacurile au fost comise de Rusia sau Ucraina, dar Bulgaria a cerut ajutorul partenerilor și aliaților pentru a investiga incidentele și deja a adunat indicii de pe navele atacate, a explicat ea.

"Am salvat multe vieți omenești pe navele afectate", a punctat Petrova-Chamova. Ea a adăugat că loviturile din Marea Neagră au pus la încercare până la limită capacitățile defensive ale Bulgariei.

La rândul său, ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a cerut încetarea atacurilor asupra navelor civile din Marea Neagră. El a salutat faptul că Bulgaria a convocat-o pe ambasadoarea rusă la Sofia pentru a protesta împotriva a ceea ce guvernul de la Sofia numit o "escaladare" care a dus la o "situație nesustenabilă". 

"Rusia amenință securitatea întregii Europe. Suntem cu toții, literalmente, în aceeași barcă", a susținut ministrul german de externe.

Wadephul a criticat decizia SUA de a achiziționa motorină rusească și a îndemnat la menținerea presiunii economice asupra Moscovei.

Săptămâna aceasta, a fost avariat un cargou sub pavilion ucrainean și a fost scufundat un vas comercial sub pavilionul St Vincent și Grenadine. Cinci marinari au fost salvați, iar alți 11 sunt încă dați dispăruți.

Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a afirmat că nu există "dovezi solide și clare" pentru a stabili responsabilul atacului, dar a precizat că logica "indica spre Federația Rusă".

În urmă cu șapte zile a fost scufundat un cargou turcesc și altul a fost avariat, iar doi membri ai echipajului au murit. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close