Antena 3 CNN Externe Momentul în care un camion plin cu artificii sare în aer și rănește 17 persoane, printre care 9 polițiști, în SUA

Momentul în care un camion plin cu artificii sare în aer și rănește 17 persoane, printre care 9 polițiști, în SUA

Șaptesprezece persoane, inclusiv polițiști, au fost răniți după ce o explozie mare a zguduit un cartier din Los Angeles miercuri seară, în timp ce mii de kilograme de artificii ilegale erau confiscate, conform LA Times.

 Momentul în care un camion plin cu artificii sare în aer și rănește 17 persoane, printre care 9 polițiști, în SUA
Sursa foto: sursa Twitter
de Alexandru Negrici    |    01 Iul 2021   •   17:03

Explozia a distrus vehiculul, a răsturnat o mașină din apropiere și a spulberat geamurile caselor și magazinelor din apropiere

Trei persoane care se aflau în zonă au suferit răni moderate, iar alte trei au suferit răni ușoare, au spus oficialii. O altă persoană a fost tratată la fața locului, dar nu a fost dusă la spital.

Nouă ofițeri de poliție și un agent al biroului federal pentru alcool, tutun, arme de foc și explozivi au suferit, de asemenea, răni ușoare.

Aproximativ 5.000 de kilograme de artificii și explozivi au fost anterior găsite în casa unui indivit, conform poliției.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 19:30, în timp ce o echipă specială a poliției a detonat explozibil într-un vehicul, echipat cu un vas de izolare conceput să reziste la explozii.

"Această izolare ar fi trebuit să permită explodarea în siguranță a materialelor periculoase", a declarat miercuri seara șeful LAPD (Departamentul de Poliție din Los Angeles), Michel Moore.

"După cum vedeți, rezultatul este eșecul catastrofal total al vehiculului de izolare", a continuat Moore.

Conform aceluiași oficial, un tânăr de 27 de ani care a fost arestat este acuzat că a adus explozibilii din afara statului pentru a face bișniță cu ele în weekendul din 4 iulie.

El se confruntă acum cu o acuzație de deținere a de materiale pirotehnice. S-ar putea să se aleagă acum și cu acuzații suplimentare pentru periclitarea siguraței fratelui sau mai mic, de doar 10 ani, care locuiește împreună cu el.

×
Subiecte în articol: SUA LAPD
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close