Antena 3 CNN Externe Ce înseamnă misterioasa litera "Z" de pe unele vehicule de luptă rusești

Ce înseamnă misterioasa litera "Z" de pe unele vehicule de luptă rusești

De la începutul invaziei Ucrainei de către trupele ruse au circulat multe imagini cu tancuri, vehicule și blindate rusești marcate cu litera Z, fapt care i-a făcut pe mulți să se întrebe ce ar putea reprezinta acest simbol.

Ce înseamnă misterioasa litera "Z" de pe unele vehicule de luptă rusești
de Gabriel Dano    |    03 Mar 2022   •   17:58

Misterul e cu atât mai mare cu cât litera "Z" nu există în alfabetul chirilic, folosit de Rusia.

Conform unor specialiști, Z-ul ar marca o anumită ramură a trupelor rusești și anume trupele Rosgvardia, care fac parte din garda națională rusească. Această ramură este condusă de generalul Viktor Zolotov, care îi raportează informații din teren direct lui Vladimir Putin, după cum notează și The Telegraph. Astfel, Z-ul ar veni chiar de la numele generalului.

Unii au legat această literă de celebrul personaj Zorro, în timp ce alții au speculat că e modul prin care rușii se asigură că își pot deosebi propriile vehicule de inamicii lor, preluând în acest fel o practică folosită de Aliați în al Doilea Război Mondial, pentru a reduce posibilitatea ca soldații să tragă asupra forțelor „prietenești'.

David Kime, un fost soldat, ofițer de poliție și ofițer de informații pe teren, a scris pe Twitter câteva din teoriile vehiculate despre Z.

Una dintre acestea spune că Z provine de la „mercenarii' din Grupul Wagner – o organizație paramilitară rusă, ai cărei membri ar fi participat la o serie de conflicte – și sugerează că Z vine de la Zelensky – o referire la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, inamicul principal al Rusiei, citează stirileprotv.ro.

O altă teorie, mai alarmantă, este că „Z' reprezintă 'finalul', „punctul fără întoarcere', în timp ce unii cred că marcajele ar putea indica vehicule alocate unor roluri specifice sau chiar formarea unei noi unități de luptă.

Tactica a mai fost folosită în timpul invaziei din Normandia, când americanii au pictat avioanele cu dungi albe și negre, ca să nu fie vizate de focul aliaților. Astfel, în timpul operațiunii Furtună în Deșert, pe tancurile americanilor au fost pictate „V-uri' întoarse.
 

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close