Antena 3 CNN Externe Ce ţară intrată în incapacitate de plată se declară solidară cu Grecia

Ce ţară intrată în incapacitate de plată se declară solidară cu Grecia

Ce ţară intrată în incapacitate de plată se declară solidară cu Grecia
Sursa foto: Foto: Wikipedia.org
29 Iun 2015   •   20:38

Argentina, stat care s-a găsit în incapacitate de plată în anul 2001, și-a exprimat luni solidaritatea cu Grecia, aflată pe marginea prăpastiei financiare, avertizând Atena în legătură cu riscul de a fi "jefuită" de fonduri speculative, informează AGERPRES.

"Argentina a trăit deja această situație și vedem, în acest moment, că (fonduri speculative) au în vedere să se întâmple la fel cu Grecia pentru a începe să o jefuiască, așa cum au făcut în alte locuri din lume", a declarat șeful guvernului argentinian, Anibal Fernandez. În opinia sa, criza din Grecia "a fost provocată de ajustările FMI".

Potrivit lui Anibal Fernandez, premierul elen Alexis Tsipras "a găsit o situație foarte complicată, practic fără ieșire", la sosirea la putere a partidului Syriza, stânga radicală, la începutul anului.

Argentina s-a declarat în 2001 în incapacitate de plată, pentru o datorie privată de aproape 100 miliarde de dolari. Două restructurări ale datoriei, în 2005 și 2010, au permis țării să beneficieze de o reducere din partea a 93% dintre creditorii privați. Un conflict persistă însă între Buenos Aires și deținătorii restului de 7% din datorie, în special fondurile Elliott Management și NML Capital, care au contestat în fața justiției americane această măsură.

Un semnal de solidaritate cu Grecia a venit luni și din partea formațiunii radicale spaniole Podemos, care a denunțat "șantajul" practicat de creditorii internaționali și a salutat "reacția exemplară" a guvernului elen, care "a dat cuvântul poporului pentru a-și decide în mod democratic și suveran propriul viitor".

"Prin intransigența lor, creditorii au demonstrat că principalul lor interes nu este să rezolve criza greacă, ci să supună și să răstoarne un guvern ales democratic, pentru a arăta că nu există alternativă" la politica actuală liberală și de austeritate, a susținut Podemos.



×
Subiecte în articol: Argentina Grecia
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close