Antena 3 CNN Externe Trei cetăţeni din R. Moldova au fost arestaţi în Bulgaria, după atentatul de la Istanbul

Trei cetăţeni din R. Moldova au fost arestaţi în Bulgaria, după atentatul de la Istanbul

Potrivit parchetului bulgar, 5 suspecți au fost arestați în total, în Bulgaria, pe lângă cei trei moldoveni, fiind reţinuţi doi suspecți de origine arabă.

Trei cetăţeni din R. Moldova au fost arestaţi în Bulgaria, după atentatul de la Istanbul
Sursa foto: Antena 3 CNN
19 Noi 2022   •   15:41

Cetățenii moldoveni ar fi avut rol logistic în organizarea atentatului, în urma căruia au murit 6 oameni și alți 81 au fost răniți.  Duminica trecută, o stradă comercială din Istanbul a fost zguduită de o explozie puternică.

Acum, cei 3 cetățeni din Republica Moldova, arestați alături de 2 cetățeni de origine arabă, sunt acuzați că au asistat teroriștii și că i-au adăpostit. Pe lângă faptul că i-au ajutat, l-au sprijinit pe cetățeanul sirian Ahlam al-Bashir să intre ilegal în Turcia din Siria, pentru a comite atacul. Ajutorul pe care l-a oferit a fost mai mult după atac, anunță parchetul bulgar.

Siika Mileva, purtătorul de cuvânt al Procurorului General, a confirmat informația conform căreia cinci persoane au fost acuzate că au ajutat o persoană care este cel mai probabil autorul atacului de la Istanbul, dar a refuzat să dea detalii suplimentare despre caz, motivând că ar putea pune în pericol securitatea națională a Bulgariei.

Amintim că atentatul, atribuit de autoritățile turce combatanților kurzi din PKK și aliaților lor din Siria, s-a produs pe un celebru bulevard pietonal din Istanbul, aproape de Piața Taxim.

Președintele și vicepreședintele Turciei au denunțat un atac terorist. Femeia, considerată responsabilă pentru acest atentat, a fost arestată la o zi după atentatul care nu a fost revendicat.

 

×
Subiecte în articol: Istanbul Bulgaria Republica Moldova
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close