Antena 3 CNN Externe Ceuta avertizează că este „în pragul colapsului”, iar Spania cere ajutorul Frontex şi Europol

Ceuta avertizează că este „în pragul colapsului”, iar Spania cere ajutorul Frontex şi Europol

A.N.
3 minute de citit Publicat la 19:22 29 Aug 2026 Modificat la 19:22 29 Aug 2026
ceuta hepta
Tensiunile din teritoriul cu 80.000 de locuitori au degenerat: locuitorii s-au ciocnit cu poliţia în cadrul unor proteste, iar ministrul spaniol de interne a fost nevoit să facă apel la calm, avertizând că „violenţa nu este răspunsul”. sursa foto: Hepta

Oraşul spaniol Ceuta, exclavă aflată în nordul Africii, se declară „în pragul colapsului”, la o lună după ce cel puţin 72.000 de migranţi au trecut graniţa dinspre Maroc în doar câteva zile. Madridul a cerut Comisiei Europene sprijinul Frontex, Europol şi al Agenţiei UE pentru Azil ca să poată tria şi procesa dosarele celor rămaşi ilegal în oraş. Între timp, tensiunile din teritoriul cu 80.000 de locuitori au degenerat: locuitorii s-au ciocnit cu poliţia în cadrul unor proteste, iar ministrul spaniol de interne a fost nevoit să facă apel la calm, avertizând că „violenţa nu este răspunsul”, scrie Euronews.

Spania a cerut Comisiei Europene sprijinul Frontex şi Europol pentru a ajuta la verificarea migranţilor aflaţi în situaţie ilegală în Ceuta, potrivit mai multor publicaţii spaniole.

Ministrul spaniol de interne, Fernando Grande-Marlaska, a solicitat Comisiei ca Frontex, Europol şi Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) să „consolideze dispozitivul creat pentru a gestiona trierea şi procesarea ulterioară a dosarelor personale ale imigranţilor care se află încă în mod ilegal în Ceuta”.

Ministerul de Interne a cerut, de asemenea, prelungirea Operaţiunii Minerva, o iniţiativă comună a poliţiei spaniole şi a Frontex, agenţia UE pentru protecţia frontierelor.

Madridul a cerut ca operaţiunea să fie prelungită până pe 2 septembrie, până când „situaţia creată în oraşul autonom va fi rezolvată”.

Guvernul spaniol a mai solicitat „asistenţa Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil în realizarea interviurilor şi asigurarea de interpreţi”, pentru a putea tria migranţii.

Din cauza spaţiului limitat din Ceuta, se aşteaptă ca acest proces să se desfăşoare electronic.

Ministerul de Interne a anunţat, vineri, că frontiera din Ceuta va fi întărită printr-un pachet de măsuri „extraordinare”, precum prelungirea digurilor de la Tarajal şi Benzú, un sistem permanent de geamanduri de blocare maritimă, supraveghere aeriană cu drone, ambarcaţiuni de intervenţie uşoară şi dispozitive subacvatice operate de la distanţă.

În acelaşi timp, Adunarea din Ceuta a cerut vineri, în unanimitate, guvernului central să acţioneze „imediat şi fără nicio întârziere”, argumentând că oraşul se află într-o „situaţie extremă, în pragul colapsului”.

Consiliul purtătorilor de cuvânt, împreună cu deputaţii neafiliaţi, a aprobat vineri, în unanimitate, o declaraţie instituţională prin care cere guvernului să adopte măsuri urgente, la o lună după intrarea masivă a cel puţin 72.000 de migranţi dinspre Maroc.

„Ceuta şi-a pierdut modul de viaţă şi liniştea. Nu avem prea mult timp să evităm dezastrul”, a avertizat preşedintele oraşului Ceuta, Juan Vivas.

Declaraţia cere întoarcerea în ţările de origine, „în conformitate cu legea”, a celor care au luat parte la intrarea masivă şi se află încă în Ceuta. Documentul susţine, totodată, dreptul cetăţenilor de a protesta, atât timp cât o fac „paşnic şi ordonat”, şi condamnă incidentele violente înregistrate în ultimele zile.

„Nimeni nu poate şi nu ar trebui să-şi facă singur dreptate. Apărarea oraşului Ceuta şi a intereselor locuitorilor săi se poate face doar prin mijloace legale”, a spus Vivas.

Apel la calm

Între timp, ministrul spaniol de interne a făcut apel la calm vineri, după ce locuitori din Ceuta s-au ciocnit cu poliţia în cadrul unor proteste împotriva migranţilor rămaşi în exclava nord-africană în urma afluxului masiv.

Tensiunile sunt ridicate în teritoriul cu 80.000 de locuitori de când, în iulie, cel puţin 72.000 de persoane au trecut în Ceuta în doar câteva zile, declanşând o alertă privind migraţia la nivel european.

Guvernul de stânga de la Madrid spune că cei mai mulţi au părăsit între timp teritoriul de 18,5 kilometri pătraţi, dar mii de oameni rătăcesc încă pe străzi şi dorm pe plaje.

Manifestaţiile s-au intensificat în ultimele zile, unii protestatari ciocnindu-se joi cu poliţia pe o plajă unde dormeau migranţi. O parte dintre lucrurile acestora au fost incendiate.

Un militar a fost rănit într-un incident separat, tot joi, când migranţi au aruncat cu pietre în trupe, iar 12 migranţi marocani au fost arestaţi.

Alte două persoane au fost arestate după ce migranţi au atacat un poliţist, au precizat surse.

„Violenţa nu este răspunsul”, le-a declarat ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska parlamentarilor, vineri.

„Fac apel la calm şi la încetarea oricărei forme de violenţă, pentru că… violenţa nu este calea de a rezolva vreo problemă de complexitatea” celei cu care se confruntă Ceuta, a adăugat el.

Partidele de dreapta şi de extremă dreapta au cerut ca toţi migranţii să fie adunaţi şi trimişi înapoi în ţările de origine.

Grande-Marlaska le-a reproşat că „instigă la ură şi confruntare” în Ceuta.

Guvernul a avertizat că fiecare persoană trebuie identificată pentru a stabili dacă are dreptul la azil sau dacă poate fi deportată, în timp ce copiii migranţi neînsoţiţi au nevoie de protecţie specială.

Ceuta şi Melilla, un alt mic teritoriu spaniol din nordul Africii, formează singura frontieră terestră a Europei cu Africa.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
TOP articole
x close