Antena 3 CNN Externe Clinton despre Iran: Transparenţă sau sancţiuni

Clinton despre Iran: Transparenţă sau sancţiuni

Clinton despre Iran: Transparenţă sau sancţiuni
Sursa foto: hillary clinton
28 Sep 2009   •   03:23

Secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că SUA şi aliaţii săi nu vor accepta decât o transparenţă totală a sistemului nuclear iranian sau Teheranul se va confrunta cu sancţiuni suplimentare.
"Dacă nu primim răspunsurile pe care le aşteptăm şi schimbările de comportament, vom lucra cu partenerii noştri la noi sancţiuni," declara aceasta.
Întrebată despre sancţiunile care vor fi impuse, Clinton arăta că încă se "cercetează" cum să fie lărgite acestea şi că actualul program de sancţiuni are "scăpări."
De asemenea, a remarcat că discuţiile despre sancţionarea Coreii de Nord a produs un consens despre cum să fie tratate statele problemă.
Pe 1 octombrie, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate şi Germania vor avea discuţii cu Iranul despre ambiţiile nucleare ale acestuia.
Ea a precizat că ?nu credem că Iranul poate aduce probe convingătoare că programul lor este doar pentru scopuri paşnice, dar îi vom supune la test pe 1 octombrie.."

Oficialul american sublinia că singurul răspuns acceptabil din partea Teheranului pentru a scăpa de alte sancţiuni este deschiderea sistemului său nuclear la o cercetare extinsă.


Clinton arăta că "este greu de acceptat " că fabrica de îmbogăţire a uraniului este pentru "scopuri paşnice, aşa cum susţine Iran, având în vedere că existenţa ei a fost ascunsă de inspectorii internaţionali, ceea ce naşte suspiciuni.

Clinton a amintit, în cadrul unui interviu la televiziunea americană, de mai multe ori de preşedintele rus şi Rusia. Aceasta arăta că Moscova este pe aceeaşi lungime de undă cu privire la răspunsurile aşteptate de la Iran.
Antena3.ro

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close