Antena 3 CNN Externe CNN: Xi are controlul absolut asupra armatei chineze. Acum, vrea și mai mult

CNN: Xi are controlul absolut asupra armatei chineze. Acum, vrea și mai mult

Adrian Dumitru
5 minute de citit Publicat la 23:45 26 Ian 2026 Modificat la 23:45 26 Ian 2026
Xi Jinping în jeep militar
Foto: Profimedia Images

Decizia liderului chinez, Xi Jinping, de a-l pune sub investigație pe principalul general al armatei sale este o mișcare uimitoare și îl face pe dictatorul chinez șeful absolut și incontestabil al armatei chineze, scrie CNN.

În urma deciziei, există semne de întrebare importante cu privire la implicațiile pentru cea mai numeroasă armată din lume, dar și cu privire la ambițiile regimului chinez față de Taiwan.

Epurarea generalului clarifică și un alt lucru important – Xi nu consideră că există vreo persoană prea importantă sau o „țintă prea mare” să fie epurată. Dictatorul chinez încearcă să refacă armata chineză după viziunea sa, iar elementul definitoriu este loialitatea față de el.

Investigația pornită împotriva lui Zhang Youxia, un important comandant al armatei chineze dar și un vechi fost aliat al lui Xi a fost anunțată sâmbăta trecută. Va fi investigat, de asemenea, și Liu Zhenli, care conduce operațiunile comune ale armatei chineze.

Un editorial publicat, ulterior, în gazeta armatei îi acuză pe Zhang și pe Liu de „o serioasă subminare a sistemului de răspundere în fața președintelui Comisiei Militare Centrale” – exprimare care sugerează că cei doi au reprezentat o amenințare față de autoritatea dictatorului Xi însuși.

Aceste noi acuzații la vârful armatei Chinei marchează apogeul unui efort nemilos al lui Xi Jinping, care durează deja de un deceniu, de a înăbuși orice opoziție față de regimul său în interiorul armatei și de a elimina corupția.

În ultimii ani, epurările lui Xi au decimat aproape întreg eșalonul unu al armatei chineze – mai mult de 20 de ofițeri militari de rang înalt au fost puși sub investigație și eliminați din 2023 până azi.

Eliminarea lui Zhang arată cât de departe merge ambiția lui Xi – generalul era văzut ca un personaj de neatins și un apropiat al său. Zhang era fiu de revoluționar comunist, iar tatăl lui și al lui Xi au luptat împreună în Războiul Civil Chinez.

„Este o schimbare seismică în politica chineză sub Xi Jinping și în felul în care acesta guvernează – demonstrează că nimeni nu e în siguranță, cu adevărat”,  declarat Jonathan Czin, cercetător la centrul pentru China al Brooking Institution.

„Epurările au atins un crescendo și ajung deja la cele mai înalte eșaloane ale Partidului Comunist Chinez. Asta sugerează că există corupție atât de profundă încât e nevoie fie curățată o întreagă generație de lideri”, spune el.

Când vine vorba de Zhang, mai spune expertul, decăderea lui este „aproape Shakespeariană”, adaugă Czin.

„Este remarcabil că s-a ajuns la situația în care Xi să scape de un asemenea personaj. În sistemul chinez e atât de puțină încredere încât cele mai importante sunt aceste mici relații personale. Ele sunt construite în ani de zile, decenii poate. În acest caz, a durat o viață”.

Xi, cel imposibil de învins

Circumstanțele din jurul eliminării lui Zhang rămân neclare nu doar pentru noi, cei din afara sistemului chinez, dar și pentru cei aflați chiar în mijlocul „cutiei negre” a armatei chineze. În fapt, armata chineză este o entitate masiv de opacă chiar și pentru standardele obișnuite ale dictaturii de la Beijing.

WSJ a relatat, citând surse familiare cu situația, că Zhang a fost acuzat că „dezvăluit Statelor Unite secrete tehnice importante ale armelor nucleare chinezești”, dar și că a primit șpagă pentru a îndeplini acte oficiale.

Unii experți se întreabă, însă, dacă aceste acuzații nu sunt doar o perdea de fum pentru consum intern. În acest vid de informație, zvonurile au început să se răspândească cu rapiditate.

Există inclusiv speculații că Xi pierde controlul puteri, o teorie pe care experții o resping în mare parte. Alții se gândesc la posibilitatea ca Xi să acționeze pentru strivirea unor facțiuni rivale în interiorul armatei.

Unii observatori spun că această ipoteză este plauzibilă dacă s-a presupus că luptele interne între facțiuni ar duce la distragerea oficialilor de top de la responsabilitățile lor sau dacă Zhang devenea o amenințare față de autoritatea lui Xi.

Exprimarea folosită în gazeta armatei poate sugera că Zhang devenise „prea puternic” în raport cu Xi, spune Neil Thomas, un cercetător la Asia Society Policy Institute.

De când a venit la putere în 2012, Xi conduce un efort intens de a remodela armata după dorințele lui – nu doar pentru a o transforma într-o forță modernă capabilă să se confrunte cu principalul său rival, SUA, ci și pentru a fi capabilă să-l apere pe el.

Acesta este un obiectiv pe care Xi și l-a stabilit după ce a studiat istoria dictaturilor și a văzut cum multe dintre ele s-au prăbușit din cauza lipsei de control asupra armatelor lor. Are, de asemenea, o legătură importantă cu organizarea armatei însăși, ea fiind controlată de partid, nu de stat.

Reorganizarea și retehnologizarea armatei au mers mână în mână cu efortul „anti-corupție”. Zeci de oficiali militari de rang înalt au fost eliminați de la vârful PLA din 2023 și până astăzi.

Totuși, experții spun că felul în care Xi și-a epurat chiar și cei mai importanți generali arată puterea sa, nu slăbiciune.

„Faptul că Xi Jinping a reușit să tragă pe linie moartă atât de multe elite ale PLA de când a preluat puterea este un semnal clar că poziția sa în interiorul regimului este de neatins”, spune James Char, profesor asistent la S. Rajaratnam School of International Studies din Singapore.

„O stare de dezordine”

Prin această nouă „defenestrare”, Xi Jinping a devenit unicul șef în ierarhia militară chineză. Comisia Militară Centrală, puternicul organism pe care-l conduce, are în mod obișnuit alți șase membri militari.

După această nouă epurare, unul singur a mai rămas – Zhang Shengmin – însărcinat cu lupta anti-corupție în armata chineză.

Aceste epurări la nivel înalt au lăsat PLA într-o „stare de dezordine generalizată”, spune Neil Thomas.

„Aproape că nu mai există ofițeri la rangul de general în China. Sunt sigur că au oameni capabili care așteaptă să fie numiți, dar ei vor fi toți începători în poziții de conducere”.

Între timp, Xi a început deja să numească militari din eșalonul doi care să ocupe, cel puțin informal, locurile lăsate libere de epurări.

„Operațiunile cotidiene ale PLA continuă în mod obișnuit, în ciuda acestor epurări pentru că un corp de ofițeri ceva mai tânăr – poate și mai profesionist – preia controlul și își asumă noi responsabilități”, spune Char.

Ce înseamnă toate astea pentru ambițiile mai mari ale Chinei – inclusiv marele obiectiv de a anexa Taiwanul – rămâne de văzut.

Într-un final, se pune întrebarea dacă epurările vor avea un impact asupra operabilității imediate a armatei chineze, asupra moralului soldaților sau asupra „calendarului” pe care regimul și l-a stabilit pentru a pune mâna pe Taiwan, inclusiv prin folosirea forței.

Investigația asupra lui Liu, în special, accentuează aceste întrebări, spun analiștii, având în vedere rolul său pronunțat în coordonarea armatei.

Pentru moment, însă, e posibil ca asta să nu fie o mare preocupare pentru Xi, care vede în administrația Trump un actor „nu foarte interesat” de soarta Taiwanului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close