Condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară în Republica Moldova și refugiat la Moscova, Ilan Șor a participat la un eveniment în cadrul căruia i-a dat raportul președintele rus, Vladimir Putin.
Astfel, Șor, șeful companiei A7, și Piotr Fradkov, șeful băncii Promsvyazbank, care ține de Ministerul rus al Apărării, i-au prezentat rezultatul activității lor liderului de la Kremlin.
"Îi sunt recunoscător lui Vladimir Putin pentru (...) oportunitatea de a împărtăși rezultatele activității companiei noastre, A7. Sprijinul la un asemenea nivel este o dovadă solidă a importanței proiectului comun, condus de Piotr Fradkov.
În condițiile sancțiunilor și restricțiilor, mediul de afaceri are nevoie de ajutor pentru efectuarea plăților internaționale. Iar noi oferim acest sprijin la nivel global și în orice valută", a spus Șor.
Ilan Șor se laudă că a făcut trilioane pentru Putin. În ruble
El a fost citat într-o postare publicată pe canalul de Telegram al blocului politic pro-rus "Victorie" din Republica Moldova, cu strânse legături cu Șor.
Potrivit acestuia, A7 a realizat în zece luni de activitate operațiuni în valoare de peste 7,5 trilioane de ruble rusești, având zilnic între 1500 și 2000 de tranzacții.
Serviciile condamnatului fugar se dovedesc cu atât mai utile cu cât cu, de exemplu, profiturile din petrol ale Rusiei au consemnat în iunie o scădere cu 30% față de perioada similară din anul trecut.
Șor și Promsvyazbank au înființat A7 în septembrie 2024, în ajunul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și al referendumului constituțional privind aderarea țării la UE.
UE a pus compania lui Șor pe lista de sancțiuni
Compania este specializată în eludarea sancțiunilor, inclusiv prin cripto-valută, în prestarea serviciilor financiare, împrumuturi și alte tipuri de activități financiare.
Pe 15 iulie, A7 a fost introdusă de UE în lista de sancțiuni. Conform UE, Ilan Șor a folosit A7 pentru a transfera bani alegătorilor din Moldova, oferind plăți în schimbul voturilor împotriva referendumului și în favoarea candidaților pro-ruși la alegerile prezidențiale.
Uniunea a stabilit că A7 este responsabilă pentru acțiuni care subminează sau amenință democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea în Republica Moldova.
Promsvyazbank a fost introdusă în lista de sancțiuni a UE imediat după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.