Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord, din nou la un pas de război! Noi amenințări neașteptate

Coreea de Nord, din nou la un pas de război! Noi amenințări neașteptate

Coreea de Nord a aruncat în aer biroul de legătură cu Coreea de Sud, care se afla în apropierea graniței dintre cele două țări, au anunțat oficialii sud-coreeni, potrivit BBC.

Coreea de Nord, din nou la un pas de război! Noi amenințări neașteptate
Sursa foto: Hepta
16 Iun 2020   •   15:58

Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean, a anunțat de două zile că dorește demolarea biroului și că a cerut forţelor armate să se pregătească pentru o incursiune în zona demilitarizată

„Simt că este momentul să ne rupem de autorităţile sud-coreene. Gunoiul trebuie aruncat în coşul de gunoi”, spunea ea. Liderul militar a confirmat, marţi, precizând că „studiază planul de acţiune” pentru ca armata să fie trimisă în zonele demilitarizate.

Ministrul sud-coreean al Apărării a precizat, marţi dimineaţa, faptul că activitatea militară din Coreea de Nord este atent supravegheată cu sprijinul Statelor Unite. 

Tensiunile dintre cele două ţări în zona graniţei există deja de mult timp. Zona demilitarizată este o porţiune de teren de-a lungul graniţei dintre cele două ţări, instituită în timpul războiului coreean, în anii 1950.

Biroul a fost renovat și deschis în 2018 pentru a facilita comunicarea dintre cele două țări. Biroul era gol încă din luna ianuarie a acestui an, ca urmare a măsurilor de restricție impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

 

×
Subiecte în articol: Coreea de Nord coreea de sud
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close