Antena 3 CNN Externe Cum s-a năruit viziunea măreață a prințului moștenitor al Arabiei Saudite. Planul lui s-a izbit de realitatea financiară. Și de război

Cum s-a năruit viziunea măreață a prințului moștenitor al Arabiei Saudite. Planul lui s-a izbit de realitatea financiară. Și de război

G.M.
8 minute de citit Publicat la 10:27 12 Apr 2026 Modificat la 10:27 12 Apr 2026
oras futurist the line neom arabia saudita
Arabia Saudită a anulat mai multe contracte din cadrul proiectului Neom Foto: Profimedia Images

În ultimul an, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a început să retragă o parte dintre proiectele și investițiile promise, confruntat cu deficite bugetare și planuri considerate nerealiste. Acum, războiul dintre SUA și Israel, de o parte, și Iran, de cealaltă, a pus și mai mult în pericol viziunea amplă a lui Mohammed bin Salman, scrie The Wall Street Journal.

Închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran a redus exporturile de petrol ale Arabiei Saudite la aproximativ jumătate din capacitatea lor obișnuită. Regatul și-a închis majoritatea zăcămintelor offshore și, în această săptămână, a oprit activitatea uneia dintre cele mai mari uzine petrochimice din lume.

Sute de drone și rachete balistice iraniene lansate asupra Arabiei Saudite au afectat imaginea regatului ca destinație sigură pentru investitori și vizitatori, chiar dacă majoritatea au fost interceptate. Mai multe evenimente importante au fost anulate, inclusiv o cursă de Formula 1, un forum dedicat piețelor de capital și un eveniment de fotbal promovat de Tom Brady. Virgin Atlantic a suspendat cursa zilnică spre Riad, lansată cu doar un an în urmă.

Joi, mai multe companii americane importante care operează în capitala saudită le-au cerut angajaților să lucreze de acasă în zilele următoare, iar unele turnuri mari de birouri și parcuri de afaceri, inclusiv districtul financiar King Abdullah, au fost închise temporar după amenințările iraniene la adresa firmelor americane.

Războiul a costat deja Arabia Saudită peste 10 miliarde de dolari

Aproape fiecare mega-proiect anunțat în cadrul Vision 2030 este acum în curs de reevaluare, un proces început încă dinaintea războiului, spun surse apropiate situației. Totodată, oficialii reanalizează amploarea investițiilor americane promise anul trecut.

La Neom, orașul futurist gândit în jurul a doi zgârie-nori de 465 de metri înălțime, întinși pe o distanță de 170 de kilometri, autoritățile amânaseră deja discret planurile, lăsând în urmă o tăietură de 120 de kilometri în deșert. Neom a anulat recent contracte majore de construcție pentru un proiect de lux de 38 de miliarde de dolari, care trebuia să devină prima stațiune de schi în aer liber din Golf.  

La Riad, echipele de construcții și-au lăsat excavatoarele în ultimele luni într-o groapă lată de aproape 400 de metri, pe locul unde urma să fie ridicată cea mai mare clădire din lume.

Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite, evaluat la circa 1 trilion de dolari, a redus cheltuielile și angajările în mai multe sectoare și a vândut o parte semnificativă din portofoliul său de acțiuni americane, chiar înainte de izbucnirea războiului. În decembrie, PIF a făcut apel la familii bogate, administratori de fonduri și companii locale să direcționeze mai mult capital spre proiectele saudite, au declarat surse apropiate situației. Departamentelor guvernamentale li s-a cerut să reducă cheltuielile, să limiteze deplasările și să aleagă hoteluri mai ieftine în străinătate.

Chiar dacă în cele din urmă se va ajunge la un armistițiu, oficialii saudiți se tem că rezultatul ar putea fi un Iran slăbit, dar încă aflat sub controlul unui regim dur, care domină Strâmtoarea Ormuz. Un asemenea scenariu ar putea menține Arabia Saudită într-o stare de incertitudine ani la rând, descurajând tocmai investitorii străini pe care regatul mizează tot mai mult pentru propria transformare.

„Totul este acum incert”

În același timp, Riadul ar putea fi obligat să cheltuiască miliarde de dolari pentru consolidarea apărării și salvarea unor proiecte deja împotmolite, ceea ce ar accentua presiunea asupra unui buget afectat de deficite în creștere.

„Totul este acum incert”, a declarat Chris Johnson, un avocat american stabilit la Riad, care asistă companiile străine care fac afaceri în regat.

Mohammed bin Salman se află într-o poziție delicată. El a îndemnat discret Washingtonul să continue războiul până când capacitatea Iranului de a proiecta putere va fi serios diminuată, potrivit The Wall Street Journal. În același timp, nu vrea ca conflictul să se extindă asupra și mai multor infrastructuri energetice. Oficial, guvernul saudit afirmă că sprijină o soluționare pașnică.

Miza este uriașă. Arabia Saudită are cea mai mare economie din lumea arabă și este o sursă importantă de capital și investiții la nivel global.

Viziunea prințului moștenitor se bazează pe folosirea bogăției generate de petrol și a investițiilor străine pentru a crea noi sectoare economice, de la turism și minerit până la centre de date, înainte ca lumea să se îndrepte decisiv către energia regenerabilă.

Problema este că nu au existat niciodată suficienți bani pentru a finanța toate aceste inițiative ambițioase.

Printre ele se numără o nouă companie aeriană construită de la zero, cu comenzi de avioane evaluate la aproximativ 20 de miliarde de dolari; investiții de 38 de miliarde de dolari în companii din domeniul sporturilor electronice și al jocurilor video; un nou oraș-parc tematic, care ar urma să găzduiască cel mai înalt roller coaster din lume, la un cost de 32 de miliarde de dolari; o colecție de 30 de stațiuni inspirate de Maldive la Marea Roșie, în care au fost deja cheltuite 10 miliarde de dolari; și un proiect de 100 de miliarde de dolari în domeniul inteligenței artificiale.

Extinderea majoră a aeroportului din Riad ar urma să permită deservirea a până la 120 de milioane de pasageri până în 2030, față de 37 de milioane în 2024. Angajamentele de infrastructură pentru găzduirea Expoziției Mondiale din 2030 și a Cupei Mondiale din 2034 sunt estimate de Fondul Monetar Internațional la 26 de miliarde de dolari.  

Prințul moștenitor s-a implicat personal în multe dintre aceste proiecte, în special în Neom

Foști angajați ai Neom spun că, știind cât de mult îi plac lui Mohammed bin Salman structurile care par să sfideze gravitația, echipele proiectului instalau de mai multe ori pe an, într-un cort special, machete arhitecturale în valoare de milioane de dolari, pentru ca el și alți oficiali să poată alege variantele preferate în timp ce se plimbau printre ele.

Valoarea totală a proiectelor lansate de regat a ajuns la nivelul trilioanelor de dolari, mult peste cât și-ar putea permite un guvern cu un buget anual de aproximativ 300 de miliarde de dolari.

Până în toamna trecută, lucrările la The Line aproape că se opriseră complet, după ce PIF a părut să pună proiectul în așteptare, potrivit unor foști angajați.  

O situație similară s-a produs și la Sindalah, proiectul insular ultraluxos de 4 miliarde de dolari al Neom. O petrecere de lansare organizată în octombrie 2024, la care au participat Will Smith și Alicia Keys, s-a dovedit prematură: lucrările făcute în grabă au lăsat hotelurile pline de probleme de construcție, imposibil de deschis fără reparații de sute de milioane de dolari.

Primăvara trecută, Neom a suspendat practic activitatea pe insulă, în timp ce angajații restaurantelor exclusiviste încărcau în depozite pahare din cristal Baccarat și scaune albastre din piele de crocodil, potrivit foștilor angajați. Restaurantele au aruncat peste 22 de kilograme de caviar beluga, probabil în valoare de zeci de mii de dolari, a spus unul dintre ei. Între timp, iarba terenului de golf, bătută de vânt, s-a îngălbenit, în timp ce oficialii așteaptă o decizie privind viitorul proiectului.

Aceste eșecuri amenință obiectivul mai amplu al lui Mohammed bin Salman de a transforma Arabia Saudită în lider al unui nou Orient Mijlociu.

Totuși, impulsivitatea sa a alarmat profund Occidentul. A lansat un război în Yemen care s-a transformat într-un eșec costisitor.  În 2018, a fost ucis Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit care critica guvernul. Deși Mohammed a negat orice implicare personală, CIA a concluzionat că, cel mai probabil, el a ordonat uciderea.

Liderii și investitorii occidentali l-au evitat în mare măsură pe prinț. Această rezervă a început să se estompeze în 2022, după ce invazia rusă în Ucraina a declanșat o criză energetică globală. Realegerea lui Donald Trump a readus la Casa Albă un lider considerat favorabil Arabiei Saudite.

Mohammed a încercat, de asemenea, să repare relațiile cu Iranul, după ce în trecut îl numise pe liderul acestuia „noul Hitler” și acuzase Teheranul că încearcă să încercuiască Arabia Saudită cu miliții ostile. În 2023, el a restabilit relațiile diplomatice cu Iranul, după o ruptură de șapte ani, în urma unui acord mediat de China.

Într-un interviu acordat la scurt timp după acel moment, el a spus că transformarea Arabiei Saudite are nevoie de o regiune stabilă, inclusiv de dezvoltarea economică a Iranului.

Investițiile străine au ajuns la 35,5 miliarde de dolari în 2025, mult sub obiectivul de 100 de miliade de dolari

Investițiile străine nu s-au apropiat niciodată de nivelul de care Mohammed bin Salman avea nevoie pentru a pune în aplicare pe deplin Vision 2030.

Mari companii americane precum Goldman Sachs, Citigroup și PwC și-au deschis sedii regionale la Riad, după ce guvernul a amenințat că, în caz contrar, le va exclude de la contractele de stat.

Totuși, investițiile străine au ajuns la doar 35,5 miliarde de dolari în 2025, potrivit cifrelor oficiale, în creștere față de anii anteriori, dar mult sub obiectivul de 100 de miliarde de dolari stabilit pentru 2030.

Datoria Arabiei Saudite a crescut la aproape 400 de miliarde de dolari. Deși nivelul rămâne relativ prudent în comparație cu statele occidentale, reprezentând circa 32% din PIB, acesta este mult peste nivelul de 12% înregistrat în urmă cu un deceniu.

În octombrie, ministrul investițiilor, Khalid al-Falih, a declarat la o conferință financiară organizată la Riad că sectorul privat trebuie să joace un rol mai important. Acest apel a fost reluat pe măsură ce atacurile cu drone s-au extins.

„Vrem ca întreaga lume să vină și să investească în Arabia Saudită”, a declarat Yasir Al-Rumayyan, guvernatorul PIF, la conferința de la Miami. „Rămâneți aproape”, a adăugat el, promițând că planurile actualizate pentru viitoarea dezvoltare a Arabiei Saudite vor fi prezentate în curând.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close