Antena 3 CNN Externe Cum se folosește Putin de proiectul lui Șoșoacă privind Unirea pentru a acuza România că vrea anexarea Republicii Moldova

Cum se folosește Putin de proiectul lui Șoșoacă privind Unirea pentru a acuza România că vrea anexarea Republicii Moldova

Ioana Coman
5 minute de citit Publicat la 23:28 25 Iun 2026 Modificat la 23:39 25 Iun 2026
Sosoaca Putin colaj
Diana Șoșoacă și Vladimir Putin, colaj foto din cadrul transmisiei video a forumului de la Sankt Petersburg. Sursa: X

Moscova folosește proiectul depus de S.O.S. România privind unirea României cu Republica Moldova pentru a acuza Bucureștiul că ar urmări, de fapt, „anexarea” statului vecin. Reacția vine după ce inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și trimisă la Senat, deși Guvernul și comisiile de specialitate au dat avize negative, iar fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că proiectul nu are efecte juridice reale.

Moscova vorbește despre „anexare”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat adoptarea tacită a proiectului și a susținut că România ar avea de mult timp planuri privind „absorbția” Republicii Moldova, scrie presa de stat de la Kremlin.

„Ce fel de asociere este aceasta? Unificarea presupune o dorință reciprocă și, cel mai important, probabil, un plebiscit. Asta înseamnă unificare. Iar când este vorba despre o preluare, așa ar trebui să fie numită”, a declarat Zaharova.

Oficialul rus a mers mai departe și a spus că termenul „anexare”, folosit des în Occident, ar trebui aplicat în acest caz: „Vorbind figurat, desigur, în conștiința generală, exact așa arată anexarea”.

Ea a mai susținut că opinia cetățenilor Republicii Moldova ar fi ignorată și a invocat inclusiv perioada în care Basarabia a făcut parte din România, între 1918 și 1940.

„Ar merita mai întâi să îi întrebe dacă vor această așa-numită asociere, de fapt o preluare”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse.

Proiectul lui Șoșoacă a fost adoptat tacit de Camera Deputaților

Declarațiile Moscovei vin după ce propunerea legislativă inițiată de parlamentarii S.O.S. România, partid condus de Diana Șoșoacă, a fost adoptată tacit miercuri de Camera Deputaților, după expirarea termenului constituțional de 45 de zile.

Proiectul fusese depus în Parlament pe 14 aprilie și a primit punct de vedere negativ din partea Guvernului. De asemenea, Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților au emis avize negative.

În lipsa unei dezbateri și a unui vot în plen, inițiativa a fost considerată adoptată tacit, potrivit Constituției, și merge acum la Senat, care este for decizional.

Potrivit proiectului, Parlamentul României ar urma să decidă unirea României cu Republica Moldova. Documentul prevede și abilitarea Guvernului României să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru „definitivarea unirii cu Republica Moldova”.

Inițiativa mai prevede notificarea autorităților internaționale competente, a Guvernului Republicii Moldova, a Statelor Unite, NATO, ONU și Uniunii Europene, după adoptarea legii și publicarea ei în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege a fost inițiat în februarie 2026 de deputații SOS România: Baş Ana-Marcela, Caragaţă Florin, Cîmpianu Andreea-Petronela, Goidescu Ionel, Ionescu Tudor, Ion Nicolae-Mirel, Lăzăroi Ioan, Macovei Ilie Simona-Elena, Nagy Vasile, Oltenaşu Sorin-George, Pascalini Nini-Alexandru, Toader Elena-Laura, Ţiu Mihai-Adrian, Vidra Vlad-Andrei și de senatorul neafiliat Manea Dumitru.

Zegrean: „Nu are nicio șansă să fie adoptată”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat pentru HotNews că un astfel de proiect nu poate produce efecte juridice, pentru că unirea nu se face printr-o simplă lege.

„Nu prin lege faci unire. Prin lege doar constați după ce toate formalitățile și toate referendumuri și câte mai trebuie. Sigur nu prin lege se face. Legea vine la sfârșit că s-au îndeplinit procedurile”, a spus Zegrean.

El a explicat că proiectul a trecut tacit de Camera Deputaților doar pentru că s-a împlinit termenul de 45 de zile, nu pentru că ar fi fost dezbătut și votat.

În Senat, spune Zegrean, ar fi nevoie de dezbatere și vot, dar proiectul ar putea inclusiv să rămână blocat ani de zile, așa cum se întâmplă cu numeroase inițiative legislative.

„Nu are nicio șansă să fie adoptată. Trebuie să treacă de Senat, de Curtea Constituțională. CCR nu poate accepta că e împotriva Constituției și a legilor internaționale. De ce nu am cere unirea cu Republica Coreea de Sud?”, a spus fostul președinte al CCR.

Zegrean a mai afirmat că scopul real al proiectului este să „producă vâlvă și scandal”.

Politicienii proruși de la Chișinău au preluat imediat tema

Inițiativa a fost preluată rapid și de politicieni proruși de la Chișinău, care au folosit proiectul pentru a cere reacții oficiale din partea autorităților Republicii Moldova, scrie NewsMaker.md. Fostul președinte Igor Dodon, liderul PSRM, a acuzat guvernarea PAS că trebuie să spună clar dacă susține sau nu statalitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

„Dacă guvernarea PAS nu va da un răspuns clar că statalitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova nu pot fi cedate și încălcate, înseamnă că această guvernare PAS este trădătoare a intereselor naționale ale țării noastre și servește intereselor străine”, a scris Dodon.

El a susținut că oamenii din Republica Moldova așteaptă să vadă dacă Maia Sandu și PAS „ar accepta Unirea care presupune dispariția statului moldovenesc sau se vor opune în mod categoric”.

Și primarul Chișinăului, Ion Ceban, interzis în România și în spațiul Schengen, a reacționat public și a condamnat „orice tentativă de atentare asupra valorilor consfințite în Constituția” Republicii Moldova.

„Noi nu ne vindem țara și condamnăm orice declarație a politicienilor în contextul distrugerii țării. Oamenii sunt singurii care decid”, a scris Ceban.

Ce spune Maia Sandu despre proiectul lui Șoșoacă

Președinta Maia Sandu a respins relevanța politică a proiectului promovat de S.O.S. România, despre care a spus că ar avea scopul de a compromite ideea unirii. 

„Nu cred că trebuie să discutăm acest document, pentru că e un document care a fost propus de un agent al Moscovei și scopul acestei acțiuni este să discrediteze ideea unirii”, a spus Maia Sandu.

Președinta a comparat demersul cu o inițiativă absurdă prin care cineva ar cere ca Franța să devină parte a Republicii Moldova.

„Așa nu se face unirea. Noi cu toții înțelegem foarte bine”, a punctat președinta de la Chișinau.

PAS acuză un act de populism care servește Kremlinului

De cealaltă parte, deputatul PAS Virgil Pâslariuc a calificat inițiativa drept un act de populism și a spus că proiectul este „lipsit de consistență” și „nul în esență”.

„Populism înseamnă să propui soluții simple, pentru problemele complexe ale oamenilor. Din păcate, o victimă a populismului a devenit și Unirea. Anume așa a procedat cu idealul unionist grupul de prietenie cu Putin din parlamentul de la București: l-a ambalat într-un proiect de lege simplu, fără consistență și nul în esență”, a scris Pâslariuc.

Deputatul PAS a acuzat inițiatorii că servesc interesele Kremlinului și încearcă să compromită idealul unionist.

„Procesul de Unificare nu depinde de niște politicieni șugubeți, care acționează «suveran» la comanda Kremlinului. Este un proces complex și asumat în care rolul cetățenilor care sunt chemați să-și decidă propria soartă este primordial. Unirea o va face poporul suveran, nu populiștii suveraniști”, a mai transmis Virgil Pâslariuc.

Tema unirii României cu Republica Moldova a revenit în atenție și după declarațiile făcute, de la începutul anului, de președinta Maia Sandu. Ea a spus în mai multe rânduri că ar susține ideea în cazul unui referendum pe această temă și a semnalat, inclusiv la Strasbourg, că Chișinăul ar putea analiza reunificarea drept o rută alternativă pentru accederea în Uniunea Europeană, dacă procesul de aderare va stagna.

Potrivit unui sondaj iData, 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România, în timp ce în România sprijinul este mai ridicat, de aproximativ 72%.

Pe 27 martie 2018, la 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirma că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close