Antena 3 CNN Externe Cutremur în Turcia şi Siria | Bilanțul victimelor depășește 12.000 de morți și 58.000 de răniți

Cutremur în Turcia şi Siria | Bilanțul victimelor depășește 12.000 de morți și 58.000 de răniți

Redacția Antena 3 CNN
8 minute de citit Publicat la 22:00 08 Feb 2023 Modificat la 23:18 08 Feb 2023

Update 22:00 - Bilanţul victimelor cutremurului din Turcia şi Siria a continuat să crească miercuri, ajungând la peste 12.000 de morţi și 58.000 răniți.

Se aşteaptă însă ca numărul morţilor din ambele ţări să crească în continuare.

Update 21:00 - Misiunea diplomatică a României la Ankara menține, în continuare, legătura cu alți 10 cetățeni români care și-au exprimat dorința de a se repatria, dar se află la distanță mare de aeroporturile Adana și Malatya, anunță MAE.

Update 19:00 - Organizaţia Mondială a Sănătăţii trimite echipe de experţi şi zboruri cu materiale medicale către Turcia şi Siria după cutremurul devastator de luni.

OMS va trimite o delegaţie la nivel înalt pentru a-şi coordona răspunsul precum şi trei zboruri cu materiale medicale, dintre care unul este deja în drum spre Istanbul, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

"Nevoile în materie de sănătate sunt foarte mari", a subliniat dr. Iman Shankiti, reprezentantul OMS pentru Siria.

Bilanţul victimelor seismului care a lovit luni Turcia şi Siria se ridică la peste 11.200 de morţi, potrivit celor mai recente cifre comunicate miercuri, notează AFP şi Reuters.

Update 17:00 - Datele existente până în acest moment arată că niciun român nu a murit sau nu a fost rănit în urma seriilor de cutremure din Turcia, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

"Potrivit datelor primite de la Ministerul Afacerilor Externe, cel puțin până în acest moment, nu avem informații privind cetățeni români care să fie răniți sau decedați ca urmare a cutremurelor din Turcia din ultimele zile", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Update 16:30 - Turcia a cerut României suplimentarea echipei de căutare-salvare, astfel că miercuri încă 57 de salvatori merg spre zona calamitată în urma cutremurelor. Lor li se adaugă doi medici, doi asistenți şi voluntarii de la Grupul Câinilor Utilitari.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, le-a spus celor care pleacă să sprijine la căutarea și salvarea persoanelor prinse sub dărâmături în Turcia să se protejeze tot timpul.

Update 15:18 Siria a activat Mecanismul de protecţie civilă al UE la două zile după puternicele cutremure de luni care au făcut peste 11.000 de morţi în Siria şi Turcia, a anunţat miercuri comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, îndemnând statele membre ale blocului comunitar să ofere o astfel de asistenţă.

'Mai devreme în cursul zilei de astăzi, în această dimineaţă, am primit o cerere de asistenţă din partea guvernului sirian prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă', a declarat presei Lenarcic.

'Împărtăşim această solicitare cu statele membre ale UE şi le încurajăm să ofere asistenţa cerută', a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor într-o conferinţă de presă, anunţă Agerpres.

Update 14:08  Patru voluntari ai grupului de căutare și salvare din Siria au murit în timpul cutremurului devastator de luni.

Decesele au fost confirmate de reprezentanții Căștilor Albe, o organizație de voluntari implicată în eforturile de căutare și salvare din Siria, potrivit Sky News.

Mahmoud Sharif, Dhaif Al-Shaker, Khalil Tokaj și Fatima Al-Hassan și familiile lor au fost uciși de cutremurul care a dărâmat numeroase clădiri în nord-vestul Siriei.

„Cu mare tristețe, deplângem pierderea a patru voluntari ai Căștilor Albe și a familiilor lor, care s-au numărat printre victimele cutremurului devastator. Condoleanțele noastre familiilor lor și poporului sirian", au scris pe Twitter Căștile Albe.

Căștile Albe joacă un rol esențial în eforturile de căutare și salvare în nord-vestul Siriei, controlat de rebeli. Grupul a fost creditat cu salvarea a mii de oameni în timpul războiului civil din Siria. Organizația a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace în 2016 și a primit finanțare din partea unor țări occidentale, inclusiv din Marea Britanie și SUA.

Update 13:45 Bilanţul victimelor cutremurelor care au lovit Turcia şi Siria a depășit 11.200 de morţi. Salvatorii încă încearcă să salveze supraviețuitorii prinși sub dărâmături.

Oficialii și medicii au declarat că 8.574 de persoane au murit în Turcia și 2.662 în Siria în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade de luni, ridicând totalul la 11.236, relatează AFP.

Update 13:25 Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a ajuns în zona cea mai afectată de cutremurele de luni. Şeful statului turc vizitează Kahramanmaras, Hatay și Pazarcik.

Potrivit lui Erdogan, 50.000 de persoane rănite au fost salvate în Turcia, la trei zile de la cutremur.

'Am avut dificultăţi la început cu aeroporturile şi pe şosele, însă astăzi merge mai bine şi va merge şi mai bine mâine', a spus preşedintele pentru a dezamorsa criticile, după ce mii de oameni se plâng de lipsa de resurse şi de reacţia lentă a autorităţilor.

'Ne-am mobilizat toate resursele, statul îşi face treaba cu AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă) şi municipalităţile afectate, cu toate mijloacele la dispoziţia sa', a adăugat el.

Cetăţenii ar trebui să ţină cont numai de mesajele autorităţilor şi să ignore 'provocatorii', a îndemnat Erdogan.

Preşedintele a anunţat de asemenea distribuirea a câte 10.000 de lire turceşti (494 de euro) fiecărei familii afectate.

Pe rețelele sociale au fost postate mulțime de mesaje în care sunt reclamate deficiențe grave în reacția guvernului, unii susținând că unele dintre regiunile cele mai afectate au fost ignorate.

Update 13:00 Echipa Antena 3 CNN a reuşit să ajungă în urmă cu scurt timp în oraşul Antakya din sudul Turciei, unul dintre cele mai afectate. Prăpădul se vede cu ochiul liber peste tot! 

Antakya este un oraș ruină. Sunt clădiri prăbușite absolut la fiecare pas. Sunt magazine, case, blocuri, oameni în suferință... Oameni care își plâng morții. Salvatori care lucrează până la epuizare. Moschei puse la pământ...

Cutremurul de 7,8 s-a simțit cel mai mult în acest oraș din sud-estul Turciei, la granița cu Siria. Un oraș efectiv ras de pe fața pământului.

Oamenii, din păcate, nici nu au unde să se ducă, n-au unde să doarmă, mulți stau pe străzi, mulți așteaptă ajutor internațional.

Se fac tabere de sinistrați la marginea orașelor, sunt corturi care se ridică și acolo dorm oamenii. 
Așteaptă ajutor din partea guvernului, așteaptă ajutor internațional, haine, pături, mâncare...

Au pierdut absolut totul. Este o situație asemănătoare războiului din Ucraina.

Update 10:53 O româncă din Turcia și-a pierdut locuința în urma cutremurelor devastatoare, iar acum este nevoită să doarmă, împreună cu cei doi copii ai săi, în câmp, fără apă și mâncare.

Femeia și cei doi copii, în vârstă de 10 și 11 ani, se îndreaptă, pe jos, spre Adana, iar frigul și lipsa hranei le îngreunează și mai mult drumul.

"Suntem într-un câmp, acum 10 minute iar a fost cutremur, ne este foarte frig.

Mai sunt și alți cetățeni turci aici, ei ne-au luat cu ei, nu avem unde să mergem.

Este foarte fig, nu avem mâncare, nu avem apă, iar cei mici nu au unde să doarmă", a spus Mihaela Ayaz.

Update 10:40 O aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană Papa din Ungaria, precum și trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române execută miercuri, 8 februarie, misiuni aeriene spre Turcia, în sprijinul populației grav afectate de cutremurele produse recent în zonă.

Aeronavele transportă o echipă de salvare RO-USAR, personal medical, materiale și echipamente de căutare-salvare, precum și bunuri materiale de strictă necesitate. 

O aeronavă C-130 Hercules a plecat deja spre Turcia în jurul orei 9.30, aeronava C-17 Globemaster III va decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni în jurul orei 13.00, iar două aeronave C-27J Spartan vor decola în cursul acestei zile.

Update 10:28 Numărul total al morţilor se ridică la 9.500, potrivit celui mai recent bilanţ al cutremurelor din Turcia şi Siria. 
Numărul celor decedaţi în Turcia a ajuns la 6.957, potrivit autorităţilor, citate de BBC. 

Datele din Siria, dificil de verificat, indică aproximativ 2.500 de morţi. 

Președintele Recep Erdogan merge azi în zonele afectate de puternicul cutremur de luni, în timp ce salvatorii continuă eforturile uriașe pentru a scoate oamenii rămași sub dărâmături.

Va vizia orașul Kahramanmaraș și provincia Hatay, lângă epicentrul puternicului cutremur.

Erdogan a decretat ieri stare de urgență timp de trei luni în 10 provincii.

Update 09:34  Peste 8.700 de persoane au fost ucise în Turcia și Siria în urma cutremurului de luni, anunță BBC.

Bilanțul victimelor din Turcia a crescut la 6.234 de morți, potrivit agenției pentru dezastre din această țară.

Este dificil de verificat numărul din Siria, dar presa de stat din țară afirmă că aproximativ 2.500 de persoane au fost ucise.

Grupul de salvare Căștile Albe, care operează în zona controlată de rebeli, afirmă că bilanțul morților a crescut la peste 1.280 de persoane.

Update 09:15 România va trimite în Turcia încă o echipă de salvatori, precum şi încă doi medici şi doi asistenţi şi personal specializat cu echipe canine, conform unei decizii adoptate marţi dimineaţă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Aceeali decizie stabileşte că MApN este abilitat să desfăşoare misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor şi echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniuni.

*

Echipele de salvare mai au la dispoziție mai puțin de 24 de ore înainte ca șansele de a găsi oameni în viață să devină foarte mici. Fiecare minut contează, fiecare moment prompt de intervenție înseamnă o viață salvată, un om scos la suprafață de sub dărâmături.

Eforturile sunt însă îngreunate de vremea rece și de ninsorile care s-au abătut acum asupra Turciei.

Peste 8,100 de oameni au fost găsiți deja fără suflare în Turcia și în Siria, însă numărul deceselor ar putea ajunge la 20.000 anunță OMS.

Autoritățile au instituit 3 luni de stare de urgență în 10 provincii din Turcia și 7 zile de doliul național.

Vicepreşedintele Fuat Otkay a anunţat că numărul morţilor din cauza seismelor din Turcia a urcat la 5.894, iar cel al răniţilor a depăşit 34.000.Aproximativ 5775 de clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurelor de luni.

În Siria, 2.270 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit datelor furnizate de Ministerului Sănătăţii şi de organizaţia de salvare White Helmets, care ţin bilanţul deceselor în regiunile controlate de guvernul de la Damasc, respectiv în cele controlate de opoziţie.

Cutremur în Turcia şi Siria, 7 februarie 2023 Orele critice pentru găsirea supraviețuitorilor se scurg

Cutremur în Turcia şi Siria, 6 februarie 2023 | Două seisme devastatoare și 150 de replici 

×
x close