Orașul Zaporojie, un important centru industrial din sud-estul Ucrainei, este un loc potrivit pentru a înțelege miza înghețării conflictului la actualele linii ale frontului sau implementării unei „înțelegeri teritoriale pentru pace”, așa cum o văd Vladimir Putin și Donald Trump.
De la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, Zaporojie – cu bulevarde largi și blocuri din era stalinistă – se află la doar 30 de minute de linia frontului, fiind supusă aproape continuu atacurilor cu rachete și drone. Duminică, o bombă aeriană ghidată a lovit o autogară, rănind 24 de oameni – încă o zi obișnuită de suferință într-un oraș care a trăit multe astfel de momente, scrie The Guardian.
Mulți locuitori din Zaporojie și din alte orașe apropiate de front, obosiți de nopțile nedormite și viețile date peste cap, ar fi dispuși ca Kievul să semneze un acord de pace, chiar și imperfect, dacă asta ar însemna oprirea atacurilor.
Însă alții resping ferm ideea, pentru că știu din experiență directă ce presupune cedarea controlului către Rusia: arestări, dispariții și ștergerea oricărei urme de identitate ucraineană.
Moscova acționează rapid pentru „rusificarea” teritoriilor ocupate, expulzând sau arestând membrii activi ai comunității și introducând mass-media și programe școlare dominate de propagandă. După câțiva ani de ocupație, recucerirea acestor zone ar deveni aproape imposibilă.
Aproximativ unul din cinci locuitori ai Zaporojiei este strămutat intern, venit din zone mai apropiate de front sau din teritorii ocupate. Așteaptă aici ziua în care se vor putea întoarce acasă.
Într-un depozit din oraș, unde un grup de femei voluntare confecționa plase de camuflaj pentru armata ucraineană, întrebarea dacă ar accepta „înghețarea” frontului în schimbul păcii a primit un răspuns răspicat: „Nu!”.
„Dar casele noastre, viețile noastre, tot ce așteptăm să recuperăm?”, a întrebat una dintre femei, cu lacrimi în ochi. „Singura noastră speranță este ca Ucraina să le recucerească, altfel nu ne vom putea întoarce niciodată.”
Potrivit relatărilor, la summitul Putin–Trump programat vineri în Alaska s-ar discuta o propunere și mai radicală: Ucraina să renunțe la părțile din regiunile Donețk și Lugansk pe care încă le controlează, în schimbul unor mici zone din regiunile Harkov și Sumî aflate sub ocupație rusă și al promisiunii unei încetări a focului – practic, un schimb de teritoriu ucrainean pentru alt teritoriu ucrainean.
Volodimir Zelenski a exclus categoric ideea ca armata ucraineană să părăsească anumite teritorii, lăsând populația sub control rusesc. Donald Trump, în schimb, a sugerat că schimburile de terenuri ar fi o soluție bună.
„Vor avea loc niște schimburi de teren. Știu asta din partea Rusiei și din discuțiile cu toată lumea. În beneficiul Ucrainei. Lucruri bune, nu lucruri rele. Și unele lucruri rele pentru ambele părți”, a spus Trump luni.
Această abordare, care tratează schimburile de teritorii ca pe simple tranzacții, ignoră realitatea crudă pe care ar aduce-o un asemenea pas. În multe discuții despre pace, soarta oamenilor a părut secundară față de chestiunile legate de teren, armată și securitate. Acum, acest mod de gândire merge și mai departe.
Modelul aplicat de Rusia în zonele ocupate este clar: un amestec de stimulente și coerciție pentru a câștiga colaborarea liderilor locali. O minoritate acceptă de bunăvoie regimul rus, alții colaborează sub presiune, iar cei care refuză sunt expulzați sau arestați.
În clădirea unui fost institut tehnic din Zaporojie, primarii și consiliile locale ale orașelor din regiune aflate sub ocupație își desfășoară activitatea în exil, fiecare într-o cameră separată. Majoritatea au trecut prin presiuni intense din partea rușilor în primele zile ale invaziei, unii fiind arestați și amenințați.
Primarul din Enerhodar – orașul unde se află centrala nucleară din Zaporojie – Dmytro Orlov, povestește că peste jumătate din populația localității a plecat după 2022. La început, i s-a cerut „frumos” să colaboreze cu ocupanții, apoi a fost amenințat. După arestarea adjunctului său, s-a ascuns și a fugit în Zaporojie. „A devenit evident că trebuie să plec”, spune el.
Dacă în trecut traversarea liniei frontului era posibilă, acum este complet blocată. În ziua vizitei reporterilor, un bărbat ajunsese la birou cerând ajutor, după ce făcuse un drum de 10 zile prin Rusia, Turcia și Europa pentru a parcurge, în realitate, o distanță scurtă între Enerhodar și Zaporojie. Fratele său fusese închis pentru sprijinirea armatei ucrainene, iar el tocmai fusese eliberat din captivitate. Ajunsese cu două valize și nimic altceva, cerând sprijin pentru a-și construi o nouă viață.
Astfel de povești apar zilnic, pe măsură ce ocupația distruge vieți și desparte familii. Mulți dintre cei care au rezistat în primele zile sunt încă pierduți în rețeaua rusă de centre de tortură și închisori pentru deținuți ucraineni.
În ultima vreme, „elementele problematice” – cum ar fi profesorii care refuză să predea programa rusă – au fost expulzate și interzise pe „teritoriul rusesc” pentru zeci de ani.
Cei plecați sau alungați au fost înlocuiți de nou-veniți din Rusia. „Rușii au adus un număr uriaș de oameni”, spune guvernatorul regional Ivan Fedorov. Printre aceștia se numără pensionari din zone reci ale Rusiei, atrași de un climat mai blând, dar și polițiști, procurori, profesori și alți funcționari trimiși să susțină regimul de ocupație.
Planul este ca, după un deceniu sau două de influx populațional și educație în spiritul Moscovei, puțini din aceste teritorii să se mai considere ucraineni. „Scopul lor principal este să schimbe structura genetică a orașelor noastre”, afirmă Fedorov.
Pentru mulți ucraineni din zonele ocupate, cedarea lor Rusiei într-un acord de pace ar însemna să-și ia adio pentru totdeauna de la casele lor.
Ştiri video recomandate
