O nouă carte a pus în evidență în cele din urmă ororile cumplite din Bătălia de la Stalingrad, prin cuvintele unor soldați obișnuiți, ale căror amintiri au fost suprimate de către autoritățile sovietice timp de 70 de ani.
Istoricii speră ca această carte, întocmită de istoricul german Jochen Hellbeck, va schimba modul în care lumea vede cele 6 luni dintre 1942 și 1943, în care bătălia a costat peste un milion de vieți și a distrus pentru totdeauna viețile familiilor lor, din cauza ambiției lui Hitler de a coloniza Uniunea Sovietică.
Profesorul Hellbeck a obținut acces la aproape 10,000 de pagini din arhivele istoriei de la Academia Sovietică de Științe.
El susține că interviurile vor demola mitul că Armata Roșie s-a luptat doar din frică și că peste 13,000 de soldați eu fost executați pentru lașitate, de fapt numărul fiind mai mic de 300.
Cartea conține detalii grafice și iluminatoare despre dezintegrarea celei de-a 6 Armată Germană, cuceritorii Poloniei și ai Franței, la Stalingrad, care au fost nevoiți să recurgă la canibalism pentru a rămâne în viață în ruinele orașului unde temperatura ajungea până la -40 de grade Celsius.
Cea mai sângeroasă bătălie din al Doilea Război Mondial a ajuns la sfârșit pe 31 ianuarie 1943, când mareșalul Friedrich Paulus s-a predat, neascultând ordinele Fuhrer-ului.
Locotenent-colonelul Leonid Vinokur a fost primul care l-a văzut pe Paulus, iar amintirile sale sunt primele publicate în carte.
El declară: ”Paulus stătea întins în pat când am intrat. Stătea acolo îmbrăcat în haina lui, cu șapca pe cap. Era nebărbierit de 2 săptămâni și părea că și-a pierdut orice curaj”.
Aghiotantul său, maiorul Anatloy Zoldatov, a reamintit că ”murdărie și excremente umane și cine știe ce altceva erau îngrămădite în talia înaltă. Mirosea dincolo de orice imaginație. Erau acolo 2 toalete pe care era pus un semn: ”Rușii nu au acces!”
”Ei puteau cu ușurință să se sinucidă, să se împuște”, declara generalul-maior Ivan Burmakov. ”Dar Paulus și personalul său au ales să nu facă asta. Ei nu au avut intenția de a muri.. atât de lași erau. Nu aveau curajul să moară”.
Hitler era obsedat de orașul care purta numele dușmanului său comunist și și-a asumat toate măsurile. Lupta pentru Stalingrad a devenit un meci primitiv în ditrugerea caselor, a beciurilor și a buncărelor.
Între jumătate și un milion de ruși și-au pierdut viața și 150,000 de germani. Din cei 110,000 de germani care s-au predat, doar 5,000 au supraviețuit lagărelor lui Stalin.
Lupta a costat armata germană un sfert din tot ceea ce poseda, reprezentând materiale, arme, tancuri și muniție. A fost o înfrângere din care nu s-a revenit prea ușor, iar 4 zile după aceea toate magazinele și restaurantele din Berlin au fost închise în semn de respect.
Cartea arată că mulți ruși s-au luptat cu o fervoare fanatică, din cauza atrocităților pe care le-au văzut în drumul spre Stalingrad.
”Puteai vedea fete tinere și copii care atârnau de copacii din parc spânzuraţi”, spune Vasili Zaytsev, adăugând că acest lucru ”avea un impact extraordinar”!
Când maiorul a ajuns acolo, a descoperit corpul unui camarad mort, a cărui piele și unghii de la mâna dreaptă au fost complet smulse. Ochii erau arși, iar pe tâmpla dreaptă avea o rană făcută cu un fier încins. Jumătatea dreaptă a feței lui a fost acoperită cu un lichid inflamabil, după care i s-a dat foc.
Sniper Anatoli Chechov a povestit disperarea pe care a simțit-o atunci când a împușcat primul german. ”M-am simțit groaznic. Am ucis o ființă umană. Dar apoi m-am gândit la poporul nostru și am început să trag fără milă în ei. Am devenit o persoană barbară, i-am omorât. Îi urăsc!”
Când a fost intervievat, el ucisese deja 40 de germani, cei mai mulți dintre ei cu un glonț în cap.”.
