Antena 3 CNN Externe Trump anunță că SUA deschid o anchetă împotriva UE, după amenda dată Google: „Veți plăti scump, nu suntem pușculița Europei”

Trump anunță că SUA deschid o anchetă împotriva UE, după amenda dată Google: „Veți plăti scump, nu suntem pușculița Europei”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 21:17 24 Iul 2026 Modificat la 21:24 24 Iul 2026
Donald Trump
Președintele american Donald Trump. Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump a amenințat Uniunea Europeană cu tarife vamale „substanțiale”, după ce Bruxelles-ul a sancționat mai multe companii americane din domeniul tehnologiei. Trump a anunțat că SUA vor deschide imediat o investigație comercială privind practicile UE, despre care susține că sunt ilegale și discriminatorii.

Reacția sa vine după ce Comisia Europeană a amendat Google cu 890 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ un miliard de dolari, pentru încălcarea regulilor europene privind piețele digitale.

Într-o postare publicată pe platforma sa Truth Social, Donald Trump a acuzat Uniunea Europeană că urmărește în mod direct marile companii americane și că le aplică sancțiuni nejustificate.

„Uniunea Europeană o face din nou și, ca de obicei, țintește direct MARILE companii americane! După ce a amendat Apple, fără absolut niciun motiv, cu 15 miliarde de dolari, Meta cu 3 miliarde de dolari, Amazon cu 2,5 miliarde de dolari și multe altele, tocmai am fost informați că Google, un grup cu adevărat avansat și extraordinar, a fost amendat cu încă un miliard de dolari, fără nicio explicație. Acest lucru duce totalul amenzilor aplicate Google la peste 18 miliarde de dolari!”, a scris Trump.

Președintele american susține că această practică a început în timpul administrației fostului președinte Joe Biden și a avertizat că nu va mai fi tolerată de actuala administrație.

„Această practică ilegală și extrem de discriminatorie a început, la asemenea niveluri ridicate, în primul an al administrației Somnorosului Joe Biden, dar nu va continua în timpul administrației Trump. Statele Unite ale Americii nu sunt o «PUȘCULIȚĂ» pentru Europa și nici nu vom permite să devină!”, a transmis el.

Trump a anunțat că Statele Unite vor deschide imediat o investigație în baza Secțiunii 301 a Legii Comerțului din 1974. O astfel de procedură permite autorităților americane să analizeze practicile comerciale considerate incorecte și poate duce la aplicarea unor tarife vamale sau a altor măsuri împotriva partenerilor comerciali.

„Considerați acest ADEVĂR drept anunțul că vom iniția imediat o investigație în baza Secțiunii 301 privind practica de «JEFUIRE» a companiilor americane și, implicit, a contribuabilului american”, a continuat Trump.

Președintele SUA a avertizat că Uniunea Europeană va suporta consecințe dure și a susținut că sancțiunile aplicate companiilor americane vor fi anulate.

„Uniunea Europeană va plăti un preț foarte mare pentru acest comportament ilegal și profund lipsit de etică, în legătură cu care i-am avertizat în mod repetat. Sancțiunile vor fi anulate în totalitate și anticipăm că vor fi impuse tarife vamale SUBSTANȚIALE cât mai curând posibil. Rămâneți pe recepție!”, a încheiat Donald Trump.

Comisia Europeană a explicat că amenda de 890 de milioane de euro aplicată Google este formată din două sancțiuni: una de 460 de milioane de euro, pentru favorizarea propriilor servicii în rezultatele motorului de căutare, și alta de 430 de milioane de euro, pentru restricțiile impuse dezvoltatorilor de aplicații prin Google Play.

Autoritățile europene susțin că Google a încălcat Regulamentul privind piețele digitale, adoptat pentru a limita puterea celor mai mari platforme online și pentru a asigura condiții de concurență mai echitabile. Google a contestat acuzațiile și a susținut că măsurile cerute de Bruxelles ar putea afecta experiența utilizatorilor și companiile europene.

 

 

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close