x close

Donald Trump asigură Tokyo de susţinere 100% din partea Washingtonului, după tirul cu rachetă balistică

12 Feb 2017   •   07:54
Donald Trump asigură Tokyo de susţinere 100% din partea Washingtonului, după tirul cu rachetă balistică

Preşedintele american, Donald Trump, a asigurat Japonia de susţinerea totală a SUA după tirul cu rachetă balistică efectuat duminică dimineaţa de Coreea de Nord în ciuda rezoluţiilor ONU, transmite AFP.

"Vreau ca toată lumea să înţeleagă şi să fie conştientă de faptul că Statele Unite sunt în spatele Japoniei, marele său aliat, în procent de 100%", a declarat Trump, într-o scurtă alocuţiune în Florida.

"Ultimul tir cu rachetă al Coreii de Nord este absolut intolerabil", a declarat, cu câteva secunde mai înainte, de pe acelaşi podium, prim-ministrul japonez, Shinzo Abe.

"Coreea de Nord trebuie să respecte pe deplin rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", a adăugat liderul japonez, invitat de Donald Trump în acest weekend la reşedinţa sa Mar-a-Lago.

După o întâlnire la Casa Albă vineri, în cursul căreia cei doi au reafirmat soliditatea alianţei Washington-Tokyo, Trump şi Abe au petrecut ziua de sâmbătă împreună, în Florida, la o partidă de golf.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, a anunţat ministerul sud-coreean al Apărării, potrivit căruia este vorba de o "provocare"ce vizează să testeze administraţia preşedintelui american, Donald Trump, transmite AFP.

Potrivit acestuia, racheta a fost lansată în jurul orei locale 07,55, duminică (22,55 GMT sâmbătă), de la baza aeriană Banghyeon, situată în vestul Coreii de Nord, şi s-a îndreptat spre est, în direcţia Mării Japoniei (denumită de sud-coreeni Marea de Est - n.r.).

Acesta este primul tir cu rachetă balistică efectuat de regimul nord-coreean după alegerea lui Donald Trump la preşedinţia SUA.

Racheta a parcurs circa 500 de kilometri iar apoi a căzut în mare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului Apărării. "Tipul exact al acestei rachete balistice trebuie încă să fie determinat", a adăugat el.

Totodată, Reuters citează o sursă militară sud-coreeană care afirmă că racheta balistică, lansată de Coreea de Nord duminică, a ajuns la o altitudine de circa 550 de kilometri şi pare să fi fost din clasa Rodong cu rază medie de acţiune sau de un alt tip, unul nou.

"Testul de lansare a unei rachete balistice de către Coreea de Nord este o provocare care violează în mod flagrant din nou rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", a subliniat Statul Major Inter-Arme de la Seul, citat de agenţia EFE.

După cum a informat guvernul japonez, racheta a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei şi nu a provocat daune, însă Tokyo a decis să protesteze oficial faţă de Phenian pentru lansarea efectuată.

 

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

donald trump racheta balistica tokyo Coreea de Nord
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati